Ediția din 2019 a Salomon Cappadocia Ultra Trail debutează în acest weekend. În proba de 120 de kilometri a ultramaratonului din cadrul World Tour, care are în loc în zona Podișului Anatoliei, s-au înscris 446 de alergători, profesioniști sau amatori, din diferite colțuri ale lumii. ProSport a stat de vorbă cu Florin Pleșea, un bucureștean care are un job clasic, de 8 ore, dar care alege să iasă din zona de confort și să caute astfel de aventuri cu orice ocazie.
Florin lucrează într-o agenție de publicitate, însă fiind „sătul de de a sta pironit locului ore în șir parcă fără scăpare” preferă să evadeze în astfel de escapade montane. El ne-a explicat ce îl motivează să ia startul la astfel de maratoane, cum se antrenează înaintea evenimentelor, dar și întâmplări mai mult sau mai puține fericite trăite în timpul curselor.
ProSport: Ce te-a determinat să iei startul la Cappadocia Ultra Trail 2019? Spune-ne, te rog, mai exact care este activitatea ta de zi cu zi și ce te face să ieși din zona de confort pentru o provocare atât de mare.
Florin Pleșea: Activitatea mea de zi cu zi se desfășoară într-o agenție de publicitate – Digital Atelier Interactiv, în mare parte în fața laptopului, cu ochii în cifre sau pe la diverse întâlniri. Nicio legătură cu trail running-ul, e poate o compensare față de un stil de viață urban în care ești pironit locului ore în șir parcă fără scăpare, tot timpul cu ceva de rezolvat rapid. De când mă știu am fost atras de mișcare în mai toate formele ei și de natură. De aici a apărut inevitabil pasiunea pentru mișcarea pe munte, fie că e ea alergare, drumeție sau snowboard. Știi cum erau telefoanele alea vechi, pe care dacă voiai să le reîncarci la 100% trebuia să le descarci la zero? Am început să mă „formatez” participând la semimaratoane, apoi la maratoane. Am neapărat nevoie de 4-5 formatări pe an și am simțit că anul ăsta e momentul să abordez un ultra. Am ales Cappadocia datorită profilului cursei, diferența destul de mică de nivel pe care mă simt de obicei mai bine având în vedere că peste 70% din antrenamentele mele sunt pe plat. Faptul că face parte din World Tour e o motivație in plus.
Premiile concursului sunt reprezentate strict de o vestă și de o medalie, astfel că factorul material nu intră în calcul. E vorba de o încercare de a-ți depăși limitele, de a scăpa de rutină sau poate de a-ți face noi prieteni? Sau poate toate la un loc?
Ce e foarte interesant în trail running e că în curse precum Cappadocia Ultra Trail poți să fii pe același teren cu „cei mari”, cu băieții „fără plămâni”, să iei startul alături de mari nume ale sportului ăstuia. E ca și cum fotbaliștilor din spatele blocului li s-ar oferi ocazia să își facă o echipă pentru EURO. Asta cred că e una dintre motivații. Desigur, e și despre depășirea zonei de confort, de a vedea cum răspunde corpul și psihicul la un asemenea tip de efort și nu doar în situații previzibile, calculate, așezate, în care suntem obișnuiți. Singura competiție la care am avut ocazia să urc pe „podium” a fost la Istrița Escape, pe proba de semimaraton. Asta pentru că la competițiile mai mici nu se prezintă zmeii (elitele) și pentru că s-a ținut la mine acasă, in Buzău, mai exact în Sărata Monteoru, unde obișnuiesc să îmi fac antrenamentele.
La ediția din acest an te-ai înscris la cea mai lungă probă, cea de 120 km. Care este obiectivul tău? Contează mai mult participarea în sine sau cauți să treci linia de finish printre primii, chiar dacă nu ești profesionist?
Nici nu se pune problema să fiu printre primii, mai ales într-o competiție din World Tour. Fiind cea mai lungă cursă la care m-am înscris până acum, obiectivul este să trec linia de finish cât se poate de întreg și să alerg de plăcere, să mă bucur de atmosferă și de priveliște.
Cum te antrenezi pentru competiție? Ai un program specific înaintea curselor?
Pe scurt, 3-4 antrenamente în timpul săptămânii în Pădurea Băneasa, de 10-15km, combinate cu alergări lungi in weekend, de 40, 50, 60km, fie pe dealurile de acasă, din Monteoru, fie pe cel mai apropiat munte. Începi cu o distanță abordabilă la care adaugi progresiv câte 10-20% cu fiecare antrenament lung până ajungi la 70% din lungimea traseului. Ca să pot sa mă țin de program, merg cu bicicleta la birou de câte ori pot. În felul ăsta, în ziua respectivă bifez un antrenament de 30km în timpul pe care l-aș petrece în trafic. Ajută să ai prieteni cu tine pe turele lungi, în primul rand pentru siguranță și în al doilea rând pentru că trece timpul mult mai repede. Le mulțumesc colegilor de la Asociația Alergăm de Plăcere cu ocazia asta. În ultimele trei luni am stat foarte puțin acasă. Aproape în fiecare seară am avut antrenamente, la fel și în weekend. Pentru asta îi mulțumesc soției pentru susținere! 🙂
Care sunt maratoanele la care ai mai participat în trecut? Care sunt cele mai bune performanțe obținute? Ai trecut prin momente mai dificile, precum abandonuri sau accidentări?
Cea mai bună „performanță” a mea, dacă pot să îi spun așa, este un timp de 3 ore și 19 minute pe Maratonul International București, unde am terminat în primele 80 de locuri. Nu mi-a venit să cred atunci că am putut să țin un de 4 minute și 9 secunde pe km, la o distanță de 42km. Momente dificile au fost mai multe. La Roșia Montană, acum 2 ani, am fost în pragul unei crize renale, la fiecare inspirație simțeam de parcă îmi sugruma cineva rinichii, după ce, pe o căldură de iulie pe un munte nu foarte înalt și destul de expus, încercam să țin pasul cu primii alergători. După kilometrul 25 pur și simplu am mers până la finish, dar am terminat. Primul și singurul abandon a fost la 2×2, în Făgăraș, o cursa care se ține în totalitate la peste 2.000m și foarte tehnică. Pur și simplu nu am putut să mănânc nimic din cauza efortului, tot ce mancam vomitam și la întoarcerea de pe Vârful Moldoveanu, după aproape 4 ore, am decis să renunț. Asta pentru că pe creastă nu e ca pe asfalt, să poți lăsa piciorul să cadă ca să conservi energie, ci trebuie sî îl gândești cu 2-3 pași înainte și să ai încrederea și să îl așezi fix acolo unde trebuie.
Unde ai văzut cele mai deosebite peisaje montane?
Cele mai deosebite peisaje montane le-am văzut în drumeții și nu în alergări. Atunci ai timp să savurezi în tihnă muntele și când ai norocul ca natura să combine 2-3 fenomene în același punct, ca un plafon de nori la răsărit sau un joc de lumini proiectat de soare la apus, când intră sub linia norilor. Ori când e ninsoarea proaspăt căzută și din vale vine un curent de ai impresia că ninge de jos în sus. Ori în vreo noapte de Perseide, fără lună în buza cortului, când zboară stelele pe cer. Toate astea le-am trăit în munții noștri, prin Piatra Craiului, Iezer Păpușa, Bucegi, Făgăraș sau chiar Baiului. Nu trebuie neapărat să fie cel mai înalt sau impunător munte, trebuie doar să fii în momentul potrivit la locul potrivit. Șansele cresc mergând cât mai des pe munte.
Regulamentul competiției impune numeroase obiecte pe care să le ai cu tine pe toată durata cursei. Ce greutate va avea rucsacul tău și cât de mult crezi că îngreunează misiunea?
Cel mai mult vor cântări apa și isotonicul, în rest echipamentul obligatoriu nu e așa de greu, dar e esențial, mai ales pe timp de noapte (frontala, foița de ploaie, folie de supraviețuire etc. sunt gândite să atârne cat mai ușor). Va cântări undeva la 2-3 kilograme. După primul kilometru, sincer nici măcar nu îl mai simți.
Sfaturi pentru cei care un job clasic de 8 ore și ar vrea să-ți urmeze modelul, dar din diferite motive se tem sau nu au încrederea necesară?
Ieșiți și plimbați-vă dacă nu puteți alerga, câte 30-45 de minute, la inceput, și veți vedea cât de bine va face fizic și psihic. Ciupiți din timpul petrecut la TV. Usor, usor o să începeți să alergați de plăcere, apoi să vă depășiți limitele și apoi spre aventuri precum asta, in care o să iau eu startul. Sa ne vedem cu bine la finish!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER