Atenție maximă la Viagra!

Oamenii de știință de la Universitatea din Marywood (Pennsylvani) și Miami (Florida), ambele din State, au ajuns la concluzia că celebra pastilă albastră crește nu numai performanțele sexuale, ci poate îmbunătăți inclusiv performanțele sportive.

Primele zvonuri au apărut la Beijing, în timpul Olimpiadei, dar s-a considerat că este mai bine să se închidă ochii, Satul Olimpic fiind practic intangibil și era oarecum normal ca "schimburile culturale" să se facă fără intervenția autorităților.

Deocamdată, nu s-a anunțat nimic oficial, experimentele vor continua (este nevoie de cel puțin 1000 de "cobai" umani pentru a se trage o anumită concluzie) dar este cel puțin probabil ca Viagra să fie trecută, chiar din acest an, pe lista substanțelor interzise.

Publicat: 08 01. 2009, 13:14