A apărut un alt „extraterestru”! Christian Coleman a „spart” recordul mondial la 60 m indoor

Christian Coleman, un tânăr sportiv american în vârstă de 21 de ani, este atletul începutului de 2018. El a stabilit azi-noapte un nou record mondial la 60 de metri sală, în reuniunea atletică de la Clemson, Carolina de Sud. Americanul a alergat distanța în 6,37 secunde, iar dacă timpul va fi ratificat, atunci rezultatul este mai bun cu 2 sutimi decât recordul lui Maurice Greene, stabilit în 1998 și egalat în 2001

La prima apariție a anului, Coleman a alergat în serii în 6,47. Clasat pe locul 2 la 100 metri în aer liber la Campionatele Mondiale de la Londra în 2017 în fața lui Usain Bolt, atletul american se anunță deja un nou star al acestei discipline la nivel mondial. Pe această distanță, Coleman are deja un 9,82 „personal best”.

Publicat: 20 01. 2018, 14:24
Actualizat: 20 01. 2018, 14:30