Abeba Aregawi, campioană mondială de atletism în 2013, a fost depistată pozitiv la testul doping

Fosta campioană mondială de atletism în proba de 1.500 de metri, Abeba Aregawi, a fost depistată pozitiv la un test doping, anunță Federația Suedeză de Atletism (SFIF).

Testul a fost făcut la începutul acestui an la inițiativa Federației Internaționale de Atletism (IAAF). „Trebuie să anunțăm cu consternare și cu extremă dezamăgire această veste. Respingem categoric orice formă de a trișa, orice formă de doping. Avem toleranță zero, este total inacceptabil ce s-a întâmplat. Din cauză că am declanșat o investigație, nu putem dezvălui substanța pe care a folosit-o sportiva. Ea este suspendată provizoriu, începând din acest moment”, a declarat Stefan Olsson, secretarul general al SFIF.

Deși oficialii federației refuză să dea detalii, ziarul suedez Aftonbladet a scris că expertul medical al federației, Ake Andren-Sandberg, a confirmat faptul că Aregawi a fost testată pozitiv pentru meldonium, o substanță interzisă în sport la începutul anului, chiar înainte de testul doping.

Născută în Etiopia, Abeba Aregawi (25 de ani) a concurat pentru țara sa natală la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012. Un an mai târziu, la Moscova, a devenit campioană mondială în proba de 1.500 de metri, o probă la care România a obținut un titlu olimpic prin Paula Ivan (1988) și unul mondial prin Gabriela Szabo (2001).

Mediafax

Publicat: 01 03. 2016, 09:57
Actualizat: 01 03. 2016, 09:58