Absent motivat

Naționalele de sală de la București (azi și mâine) ar fi trebuit
să constituie arcul de relansare pentru triplusaltistul Marian
Oprea (27 de ani), cel mai titrat sportiv din istoria atletismului
masculin românesc. Dar pentru că nu e apt fizic sută la sută,
„Struțul” nu va mai juca șotron la sala de la „Lia Manoliu”, ratând
și Mondialul.

Operat de boala săritorului – tendinită patelară – la finele lui
2008, după ce concurase și la Beijing accidentat (locul 5),
piteșteanul a sacrificat întreg sezonul 2009 pentru a întinde
ruleta la maximum în acest an. Și-a calculat perfect pașii, s-a
refăcut complet, iar după stagiul de pregătire efectuat în
ianuarie, în Portugalia, Oprea părea gata de un nou elan
devastator. Ținta? CM de la Doha, din martie, obiectiv ușor
realizabil, cu condiția ca el să-și fi îndeplinit azi baremul
pentru Qatar. Doar că, în urmă cu câteva zile, elevul Doinei Anton
a acuzat o jenă la piciorul drept, întreaga pregătire s-a năruit ca
un castel de nisip, și împreună cu președintele FRA, Sorin Matei, a
decis să amâne come-back-ul.

România,
deficitară la băieți

„În momentul de față nu mă aflu în forma fizică la care m-aș fi
așteptat să fiu în aceste zile și prefer ca atunci când voi reveni
să mă aflu la un nivel de top”, ne-a declarat aseară Marian. În
traducere, Oprea ar fi izbutit, la forma fizică actuală, rezultate
în jurul pragului de 17,00 m, performanțe care nu l-ar fi plasat în
lupta pentru medalii din Qatar.
Absența „Struțului” înseamnă încă o pierdere grea pentru sportul
masculin individual românesc, unul care trăiește în ultimul timp
doar prin sabrerul Rareș Dumitrescu și prin gimnaștii Marian
Drăgulescu și Flavius Koczi.

18
luni au trecut de când Oprea nu a mai concurat (Beijing, august
2008)

18.29
e recordul mondial la triplusalt stabilit de britanicul Jonathan
Edwards la CE din 1995

17.81
metri e recordul personal în aer liber al lui Marian, aflat între
primii cinci triplusaltiști din istorie

Publicat: 27 02. 2010, 10:29
Actualizat: 27 02. 2010, 10:30