Președintele Federației Române de Atletism, Sorin Matei, a declarat, luni, că lotul "tricolor" pentru CM de la Berlin cuprinde numai sportive pentru că atleții nu au reușit să îndeplinească baremurile, dar are încredere că juniorii de acum vor fi prezenți la următoarele mondiale. "Ne-am fi dorit să avem și băieți în lot, dar asta e situația acum. Sunt juniori de perspectivă care în câțiva ani vor face saltul spre lotul de seniori, până atunci noi trebuie să avem grijă cum îi creștem. Acum, avem doar fete în lot, dar dacă băieții nu au realizat baremurile, noi nu am avut ce face. Sperăm ca în patru, cinci ani juniorii de la băieți să confirme rezultatele și la seniori", a spus Matei pentru Mediafax.
Lotul României pentru Campionatele Mondiale de la Berlin nu cuprinde niciun sportiv, ci doar 17 atlete. Este pentru prima dată în istoria Campionatelor Mondiale când România nu este reprezentată de niciun atlet. În istoria de 26 de ani a Campionateler Mondiale de Atletism, România a avut măcar un reprezentant la fiecare ediție, cei mai mulți fiind în 1995, la Goteborg, zece, în timp ce la Roma, în 1987, România a fost reprezentată din rândul băieților doar de un atlet, chiar actualul președinte al FRA, Sorin Matei. Atunci, acesta a intrat în finala de la înălțime unde a ocupat poziția a șasea, cu performanța de 2,32 metri.
Dintre cele 17 sportive care vor fi prezente la Berlin, patru sunt debutante la un Campionat Mondial: Maria Negoiță, Cristina Bujin, Ana Maria Greceanu și Andreea Ogrăzeanu. Cea mai experimentată sportivă din lotul pentru Berlin este Nicoleta Grasu, aflată la a opta ediție a unui Campionat Mondial.
Sorin Matei este încrezător că sportivele experimentate din lotul României pot îndeplini obiectivul pentru Campionatele Mondiale de la Berlin, una-două medalii și trei-patru prezențe în finale. "Este un obiectiv îndrăznet, dar în care noi credem foarte mult. Nu pot să nominalizez ce sportive ne pot aduce o medalie, dar ne gândim doar la atletele experimentate din lot. Din partea atletelor tinere nu avem pretenții pentru rezultate, vrem doar să câștige experiență pentru competițiile viitoare", a explicat Matei.
La ultima ediție a Campionatului Mondial de Atletism, desfășurat în Osaka, România nu a reușit să câștige nicio medalie, fiind a doua ediție după Paris 2003 când lotul "tricolor" a avut această contraperformanță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER