Acuzații dure la adresa lui Bolt:** „A refuzat să se fotografieze cu un alb!”
Usain Bolt, unul dintre cei mai mari ateleți din istoria atletismului, se pare că are o altă față decât cea care se vede la televizor. Două dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din România, este vorba de Eliza Samara (23 de ani) și Daniela Dodean (24 de ani) au relatat un episod jenant pentru jamaican petrecut la Londra, cu ocazia Jocurilor Olimpice.
„L-am văzut pe Usain Bolt, avea ochelari… Și am văzut o fază foarte tare. S-a dus la el un jucător de la tenis de câmp, să facă o poză. Era alb. Dar Bolt a zis că nu, nu vrea. Însă când a venit un negru… imediat a făcut poză”, a povestit Daniela Dodean pentru Dolce Sport.
„Lasă, că m-am dus eu la Phelps și prima oară zic „Hello, excuse me!”, omul nimic. Peste vreo două zile, mă duc iar și îi zic „Sorry…” și el îmi răspunde „No!”. Nu vă zic ce i-am spus eu după aceea, asta nu se spune”, a comentat și Eliza Samara.
„Phelps și Bolt erau asaltați de fani și într-un fel îi înțeleg. Doar în Satul Olimpic, unde stăteau și mâncau, se puteau relaxa”, a încercat Dodean să îi scuze. „Dar cine e Phelps? Ce, nu e tot om? Am făcut poze cu Djokovic, am vreo cinci fotografii cu el„, i-a replicat Samara.