Scandalul momentului în sportul mondial: Federația rusă de atletism, acuzată că a practicat în ultimii ani dopajul la nivel organizat, în masă, a fost suspendată provizoriu vineri seară de WADA pentru violarea policii antidoping. Suspendarea este pe o perioadă nedeterminată, și, pentru moment, este sinonimă cu eliminarea atleților ruși din întrecerile de la Rio, din 2016.
Ședința prezidată de Coe, a decis cu 22 de voturi pentru și unul împotrivă suspendarea Rusiei din toate întrecerile atletice, inclusiv cele din cadrul Jocurilor Olimpice, informează BBC. Rusia devine astfel prima națiune suspendată pe motive de dopaj. Decizia vine după ce marți, laboratorului anti-doping din Moscova i-a fost ridicată licența de funcționare.
Rusia este acuzată că a distrus 1.417 teste antidoping, probele atleților pe care îi proteja. WADA a cerut suspendarea acestei națiuni din toate competițiile sportive, obținând deja de marți retragerea acreditării laboratorului anti-doping din Moscova.
Potrivit Financial Times, suspendarea provizorie este valabilă „până când se face dovada că sportivii sunt curați„. Sebastian Coe, președintele IAAF (Federația Internațională de Atletism) a declarat, la finalul ședinței: „Acesta a fost un semnal de trezire extrem de rușinos. Dar mesajul nu putea fi mai clar de atât. Transmitem un mesaj clar că trișorii nu sunt tolerați. Sistemul i-a trădat pe sportivi, nu doar în Rusia, ci în întreaga lume„.
Rusia nu va putea organiza în aceste condiții nici ediția din 2016 a Campionatului Mondial de Atletism rezervat juniorilor, programat pentru a se desfășura la Kazan, nici Cupa Mondială de marș pe echipe de la Ceboksarî (2016).
În ultimul moment, Rusia anunțat că va coopera cu forurile mondiale pentru a descoperi vinovații și a remedia situația, în timp ce, cu o zi în urmă, oficialii ruși citați de presa franceză au anunțat că vor accepta orice decizie, fiind exclusă boicotarea Jocurilor Olimpice în czul unei decizii nefavorabile.
Scandalul a fost declanșat cu câteva luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio 2016, pornind de la un documentar prezentat de televiziunea din Germania, ARD, în decembrie 2014. Atunci, Yulia Stepanova (suspendată 2 ani de IAAF în februarie 2013 pentru dopaj) o atletă specializată pe proba de 800 de metri, și soțul acesteia, Vitaliy Stepanov, un fost angajat al Agenței Antidoping din Rusia (RUSADA), au acuzat sistemul din țara lor că „practică” dopajul pe o scară largă. Ambii au susținut, printre altele, că oficialii ruși din atletism au livrat substanțe interzise în schimbul a 5% din veniturile unui sportiv și că împreună cu agenții de control falsificau testele antidoping.
Dezvăluirile din presa britanică au determinat Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) să demareze o anchetă, iar raportul prezentat la începutul acestei săptămâni a fost cu adevărat șocant: raportul întocmit de o comisie independentă a avut 323 de pagini și a conchis că atleții ruși s-ar fi dopat sistematic, în timp ce oameni, agenți din cadrul laboratorului din Moscova se ocupau cu ștersul urmelor.
Raportul Comisiei, prezentat de Daily Mail, specifică:
Fostul președinte IAAF a fost și el acuzat și reținut pentru că a acoperit dopajul atleților ruși.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER