Adrian Vasile și Cornelia Deiac s-au impus la lungime!** Vezi aici rezultatele din ziua a doua a Grand Prixului de la București

Ziua a doua a Grand Prixului de sală de la București a adus în prim plan câteva dispute palpitante ale atleților care și-au fixat ca țintă accederea la Campionatul European de la Goteborg (1-3 martie). Iar printre concursurile care au stârnit interesul celor aproape 300 de spectatori prezenți la „Lia Manoliu” s-au numărat întrecerile de la groapa cu nisip.

La lungime masculin, bucureșteanul Adrian Vasile s-a exprimat la un nivel extrem de înalt, reușind o încercare de 7,96 m, una dintre cele mai bune performanțe ale unui român din ultimii ani. În urmă cu șapte ani, pe stadionul Dinamo, Bogdan Tudor izbutea ultimul rezultat de peste 8 metri semnat de un atlet tricolor. Recordmenul național al probei întindea atunci ruleta la 8.10 m, distanță sinonimă cu obținerea baremului pentru Europenele outdoor din 2006.

Și proba feminină de la lungime a propus un duel electrizant, la capătul căruia eleva antrenorului Virgil Preda, Cornelia Deiac, a urcat pe prima treaptă a podiumului, cu 6,60 m.

Foto: Cristian Barbu (FRA)

 

MASCULIN

Lungime

1. A. Vasile (Farul) 7,96 m

2. I. Grecu (Steaua) 7,48 m

3. A. Sasca (CSM Oradea) 7,41 m

60 m garduri

1. C. Bănănău (Farul) 8,11

2. R. Tomozei (Poli Iași) 8,13

3. A. Baciu (Brăila) 8,14

Prăjină

1. B. Popa (Rapid) 5.00 m

2. A. Deliu (Deva) 4,70 m

3. Fl. Matei (Sc 190 București) 4,40 m

FEMININ

Înălțime

1. E. Petre (Olimpia) 1,91 m

2. D. Stanciu (CSM București) 1,88 m

3. L. Grozav (CSM Oradea) 1,80 m

60 m garduri

1. B. Puiu (CSU Cluj) 8,49

2. A. Ioniță (Brăila) 8,61

3. D. Calineac (LPS Cluj) 8,81

Lungime

1. C. Deiac (CSM Oradea) 6,60 m

2. Fl. Marincu (Deva) 6.44 m

3. C. Sandu (Farul) 6,37 m

Publicat: 27 01. 2013, 22:36
Actualizat: 27 01. 2013, 23:37