Adriana Istrate, record mondial de 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe toate continentele, în mai puțin de 10 luni
Alergătoarea Adriana Istrate a reușit performanța de a termina șapte maratoane și șapte ultramaratoane pe toate cele șapte continente, în mai puțin de zece luni, stabilind astfel un record mondial și depășind performanța pakistanezului Ziyad Tariq Rahim.
Ultima cursă pe care a termint-o Istrate a fost Ultramaratonul montan din Vietnam, de 70 de kilometri, distanță pe care a parcurs-o în 18 ore.
„Am reușit! Maraton + Ultramaraton pe toate cele 7 continente, în zece luni, față de 777 zile ale proiectului inițial! Cursa cu numărul 14 și ultima din proiectul 777 este acum finalizată! Vietnam Mountain Marathon, 70 km din care am alergat vreo 10 km, doar, am început la 04.00 și am terminat la 22.00, 18 ore de chin din care 14 ore cu picioarele în nămoale. Traseul ne-a dus prin junglă, râuri, orezării, sate uitate de lume și păduri de bambus, am încercat cu greu să rămân în picioare pe terenul alunecos (dar mi-au ieșit câteva numere interesante de gimnastică), să mă feresc de lipitori, să nu-mi rup picioarele printre stânci și să mă încadrez în cele 4 termene limită intermediare. Cea mai grea cursă din Vietnam, își spune și așa să-i rămâie numele!„, a scris Adriana Istrate pe pagina sa de Facebook.
Cursele la care a participat Adriana Istrate în cele 10 luni:
- Antarctica: Antarctic Ice Marathon 100 km, King George Island Penguin Marathon
- America de Sud: Chile Punta Arenas Southern Marathon, Chile Punta Arenas Ultra 50 km
- Africa: Sahara Desert Marathon, Cape Town Two Oceans Ultra 56 km
- Europa: Eco Trail de Paris 50 km, Maraton International Chisinau
- Australia: Christchurch Marathon, Australia Ultra 50 km
- America de Nord: SUA Pollock Pines Run The Sly 50 km, SUA Los Angeles Rocking Summer Marathon
- Asia: Singapore Marathon, Vietnam Mountain Marathon 70 km
În vârstă de 33 de ani, Adriana Istrate a început să alerge în 2013, fiind inspirată de un alt român care a doborât același record în 2012, Andrei Roșu.
sursa foto: pagina de Facebook a Adrianei Istrate