Agenția Mondială Antidoping (AMA) a luat atitudine, joi, după ce doi atleți kenyeni au declarat în presă că li s-a propus să ofere mită pentru a obține reducerea suspendărilor de dopaj.
Atleții Joy Sakari și Francisca Koki Manunga au fost suspendați timp de patru ani din sport, la 27 noiembrie 2015, după ce s-a constatat încălcarea regulilor antidoping.
Agenția The Associated Press a scris că atleții în cauză au fost contactați de către un oficial al Athletics Kenya (forul național al atletismului kenyan), care le-a cerut celor doi sportivi suma de 24.000 de dolari, pentru a li se reduce suspedarea primită. Joy Sakari și Francisca Koki Manunga au declarat că au refuzat să dea mită.
Într-un comunicat oficial remis joi, David Howman, directorul general al Agenției Mondiale Antidoping, a precizat: „AMA își manifestă nemulțumirea față de informațiile apărute privind acțiuni de extorcare și luare de mită la nivel național în sport, similară cu ceea ce am aflat în urma recentei investigații a Comisiei Independente privind dopajul răspândit la nivel mondial în atletism”.
„Desigur, Agenția Mondială Antidoping va cere mai multe informații detaliate cu privire la aceste acuzații din partea persoanelor implicate, astfel încât să putem determina dacă trebuie să cercetăm noi sau este o chestiune de competența Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism (IAAF), ca parte a investigației derulate de Comisia de Etică”, a adăugat Howman.
„Acuzațiile care le-am auzit în această săptămână ilustrează, de asemenea, importanța unei organizații naționale antidoping în Kenya, robustă, independentă și complet funcțională, în cel mai scurt timp. Acesta este un pas vital pentru o țară de statura Kenyei în lumea sportului, pentru a proteja în mod eficient sportivii curați, care nu folosesc metode frauduloase”, a conchis directorul general al Agenției Mondiale Antidoping.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER