Un recent material apărut în presa din Japonia, preluat și în Statele Unite, face o paralelă între Yoshio Koide, cel mai reputat antrenor de maraton din Asia și românul Valeriu Tomescu. Pornind de la observația că celebrului Koide i-au trebuit 60 de ani pentru a obține aurul olimpic, niponii spun că n-ar fi de mirare ca în mai puțin de 10 ani românul să aibă un palmares comparabil.
”Am o mare admirație pentru Koide și o comparație cu el mă flatează. Mai am însă multe de învățat și de arătat și nu pot decât să-mi doresc să repet în viitor succesele obținute cu Constantina Diță”. La doar 32 de ani Valeriu Tomescu are în portofoliu, ca antrenor, un aur olimpic, o medalie de aur la campionatul mondial, trei de argint și una de bronz, de asemenea în competiția mondială, precum și o victorie în cel mai puternic maraton american, cel de la Chicago.
Aflat aproape de finalul carierei, Yoshio Koide, se poate lăuda printre altele cu o medalie de aur la Jocurile Olimpice, un argint și un bronz în aceeași competiție, un titlu mondial, dar și cu faptul că este antrenorul primei femei care a coborât sub 2 ore și 20 de minute într-un maraton – Naoko Takahashi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER