Ancuța Bobocel atacă podiumul: „Va fi o finală spectaculoasă”

În vârstă de nici 23 de ani, severineanca Ancuța Bobocel s-a
clasat pe locul patru în serii și s-a calificat ieri în finala
probei de 3000 de metri obstacole a Campionatului European, de la
Barcelona.
Eleva pregătită de Marin Istrate n-a forțat și a încheiat cursa în
9:48.01 minute, iar vineri va încerca să-și îmbunătățească timpul
și să încheie competiția pe un loc în preajma podiumului. „Este
prima mea prezență la Europenele de seniori și sunt fericită că am
pătruns în finală. Am avut o serie bună si am urmărit să mă clasez
în primele patru locuri, ca să fiu sigură de calificarea în finala
de doisprezece. Mă simt în formă și am încredere că va fi bine și
vineri. Presimt că va fi o finală spectaculoasă”, a spus campioana
europeană de tineret, după ce la Jocurile Olimpice de la Beijing
(2008) și la Campionatul Mondial de la Berlin (2009) n-a reușit să
treacă de calificări și să pătrundă în finala probei de 3000 metri
obstacole.

Componenta CS Dinamo București – CSM Dr. Tr. Severin deține a șasea
performanță europeană a sezonului, cu 9:34.63, timp înregistrat la
etapa de Diamond League, de la Oslo.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Publicat: 29 07. 2010, 14:28
Actualizat: 29 07. 2010, 14:34