Angela Moroșanu, în semifinale la 400 de metri garduri
Atleta Angela Moroșanu s-a calificat, marți, în semifinalele
probei de 400 metri garduri din cadrul Campionatelor Europene de la
Barcelona, după ce s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 55 de
secunde și 11 sutimi, în calificările primei serii.
Conform regulamentului, primele trei sportive din fiecare serie
obțin calificarea directă în semifinale, care vor avea loc
miercuri.
Luni, în prima zi a CE de la Barcelona, vor mai intra în calificări
următorii sportivi români: Cătălin Câmpeanu (400 metri), Cornelia
Deiac și Viorica Țigău (lungime), Nicoleta Grasu (aruncarea
discului), Felicia Țilea și Maria Negoiță (suliță), Mihai Donisan
(săritură în înălțime), Marian Oprea (triplusalt).
Tot marți este programată o a doua finală a zilei, la 10.000 de
metri, cursă în care va lua startul și Marius Ionescu.
Delegația României la CE de seniori cuprinde 33 de sportivi, 21
fete și 12 băieți, care au ca obiectiv cucerirea a 1-2 medalii și
4-5 calificări în finale.