Antrenorul anului în SUA!** Interviu cu Adrian Ghioroaie, atletul care la 20 de ani pleca din țară

Fost atlet al clubului Steaua, Adrian Ghioroaie jr (32 de ani)
prindea, la doar 20 de ani, o bursă de student în Statele Unite. Se
duela în NCAA (Asociația Sportivă Universitară Americană) cu
sprinteri precum Walter Dix, Keron Clement sau Wallace Spearmon,
pentru ca patru ani mai târziu, în 2005, să absolve Universitatea
Kent cu specializarea Educație Fizică și Sociologie.

A urmat trecerea către antrenorat, a schimbat cinci universități –
„Sunt ca antrenorii de fotbal din România”,
glumește fostul triplusaltist și sprinter -, dar marea realizare a
venit abia la finele acestui an, la Universitatea din Mississippi.
A fost votat antrenorul asistent al anului pentru Regiunea de Sud
(South Region) de către Asociația Antrenorilor de Atletism din
America. Bucureșteanul a antrenat prima și singura campioană NCAA a
universității în orice sport, Tori Bowie câștigând proba de lungime
cu un rezultat de 6,64 m, ceea ce a reprezentat un record al
universității, cât și „vârf” personal al sportivei. Mai mult, toți
componeții grupei și-au doborât recordurile personale.

Ce înseamnă acest premiu și cum l-ai
obținut?
Ca obiectiv, am avut ca toți sportivii antrenați să facă recorduri
personale, ceea ce s-a și întâmplat. Grupa mea a avut în jur de 12
sportivi (grupa de sărituri și garduri). În America sunt nouă
regiuni care decid antrenorii și sportivii anului. Regiunea de Sud
este cea mai puternică și este greu de câștigat acest premiu. La
categoria masculin, în această regiune a câștigat antrenorul
Floridei, ai cărui triplusaltiști au sărit 17,80 m și 17,62 m,
rezultate de top în clasamentul mondial.

Explică-ne, practic, ce faci la
Universitate?
Un tehnician nu doar antrenează, ci este un manager. Trebuie să
recruteze mereu, întrucât concurența este extremă, mai ales pe
sportivii de liceu buni. Un antrenor trebuie să administreze banii
pentru cheltuielile echipei, să decidă unde și la ce concursuri se
duc, ce echipament să cumpere. Uneori, antrenorul este și șofer,
atunci când sunt concursuri unde se poate ajunge cu mașina.
Antrenorul trebuie să aibă grijă ca sportivii recrutați să treacă
clasele întrucât universitățile investesc bani buni în programele
atletice, dar vor rezultate mari nu numai pe plan sportiv, ci și
școlar.

Tu cum te-ai integrat în America?
America rămâne țara în care imigranții sunt integrați cel mai ușor,
eu n-am simțit niciodată urme de discriminare socială sau de
rasism. 50 la sută dintre atleții români ar reuși să ajungă acolo.
S-a întâmplat ca odată, mai mulți antrenori să ne ducem să vorbim
comunităților. Eu am vorbit despre România! După ce mi-am terminat
discursul, un domn cu o vârstă venerabilă m-a întrebat dacă mai
este petrol prin Ploiești. Și i-am răspuns că da. Dar imediat l-am
întrebat de ce mă chestionează. Răspunsul m-a impresionat: „Pentru
că în Al Doilea Război Mondial, avionul pe care-l pilotam a fost
doborât la Ploiești, dar eu am scăpat cu viață” (n.r. – România a
devenit o țintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august
1943, când au fost atacate câmpurile petroliere și rafinăriile de
la Ploiești – Operațiunea Tidal Wave).

De ce s-ar duce tinerii sportivi din România peste
Ocean?
Dacă sunt la un nivel în care știu că nu vor face niciodată bani
din sport și, din punctul de vedere al performanței sunt medii spre
buni, dar nu de Olimpiadă, spre exemplu, trebuie să știe că în
Statele Unite va fi mereu o universitate care ar putea să le ofere
o bursă sportivă pe patru ani. Aceasta variază între 20.000 și
50.000 de dolari pe an, dar centrele investesc într-un student cam
150.000 de dolari, aici intrând educație, tratamente, echipament,
concursuri sau medicamente. Gândește-te că sunt 4.352 de
universități în America, iar 1.000 au programe sportive, deci sunt
în NCAA.

Dar cum ajunge un sportiv acolo?
Sportivii sunt contactați uneori direct – la Europenele sau
Mondialele de juniori sau de tineret – de antrenori veniți special
la competiții pentru a recruta viitoare stele. Sau cer numere de
telefon. Eu, spre exemplu, am consiliat să ajungă în Statele Unite
sportivi precum Miruna Mățăoanu, Lorena Menghia sau Mircea
Bogdan.

Și la ce teste sunt supuși?
Depinde de situația lor școlară. Dacă a absolvit liceul, atunci va
da un examen intitulat SAT, care constă în probe de limba engleză
și în teste la matematică. Dar dacă sportivul se află deja în
primul an de facultate la o universitate din România, atunci se va
efectua transferul după un examen TOEFL (n.r. – evaluarea detaliată
a cunoștințelor de limba engleză-americană).

OK, ajung la o universitate din America. Unde sunt
avantajele?
În primul rând se expun unei piețe de 200 de milioane de
consumatori, o piață în care concerne precum Nike, adidas sau Puma
sunt cu ochii pe sportivi încă de la vârste fragede. Astfel, când
se va face trecerea spre profesionism, sportivii vor prinde
contracte mult mai avantajoase. Dar de ce termenul profesionism?
Pentru că sportivii de la universități nu au manager și nu câștigă
bani la concursuri. Nu sunt profesioniști și nici nu trebuie să se
grăbească. E ca saltul, ca o comparație, de la boxul amator la
boxul profesionist. Odată terminată facultatea, se vor expune unei
piețe unde vor fi plătiți altfel decât în România.

Și dacă odată terminată o universitate din America un
sportiv nu mai face saltul spre marea performanță? Cu ce se
alege?
Păi, uite, îți dau exemplul meu. Sunt realizat din punct de vedere
moral, educațional și profesional. Am ajuns să mă cunosc mai bine,
înțeleg lumea mai bine și mi-am dat seama că viața nu e o cursă
continuă după bani. Iar ca antrenor, mi-am impus să fiu deschis și
să înțeleg că nu există o definiție valabilă pentru progresul
sportivului. Un antrenor trebuie să se reinventeze după profilul
elevului său și trebuie să fie deschis. Acasă, în bibliotecă, am
mostre de antrenament din școala cubaneză, din școala franceză sau
chiar din programele lui Jonathan Edwards (n.r. – recordmenul
mondial la triplusalt). Pot spune că au fost zile pe care le-am
petrecut mai mult în birou având activități manageriale. Am adunat
și fonduri pentru echipă. Paralel, vorbind de genul acesta de
„antrenori”, ar fi nevoie și la noi, în România, pentru a avea mai
mulți bani în sport.

Steaua – 1996-2001 – student
UTEP – 2002-2004 – student
Kent State – 2004‑2005 – student
Cumberlands College – 2005-2007 – Graduate assitant/Student
Masterant
Jacksonville State University – 2007-2008 – antrenor
Kent State – 2008‑2010 – antrenor
Southern Mississippi – 2010 – antrenor