Arc peste timp! Marian Oprea, bronz la Europeanul de sală de la Praga! „Struțul” adusese ultima medalie României, în 2011

Atletul Marian Oprea a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la triplusalt, la Campionatele Europene de sală de la Praga, la patru ani de la ultima sa performanță similară.

Marian Oprea a debutat în finală cu o săritură de 16,74 metri, cea mai bună performanță personală a sezonului, îmbunătățită din a doua încercare la 16,91 metri, pentru ca următoarele sărituri reușite să măsoare 16,80 și 16,73 metri.

Medalia de aur a probei a fost câștigată de portughezul Nelson Evora (17,21 metri, cea mai bună performanță personală a sezonului), iar cea de argint de Pablo Torrijos (17,04 , nou record național al Spaniei).

INFO – Înainte de Campionatul European de sală de la Praga, Marian Oprea adusese ultima medalie atletismului românesc, în 2011, la Paris, tot în proba de triplusalt, când a ocupat ultimul loc de pe podium

Tot sâmbătă, Florentina Marincu a cucerit medalia de bronz în proba de săritură în lungime, cu dublu record european de junioare (6,70 metri și 6,79 metri), iar Alina Rotaru s-a clasat pe locul 4, cu cea mai bună performanță personală a carierei (6,74 metri).

Potrivit anunțului FR Atletism, obiectivul delegației României la CE de la Praga, care se încheie duminică, este obținerea a 1-2 medalii și 6-8 calificări în finale. Ultima medalie obținută de România la CE de sală a fost la ediția din 2011 (Paris), bronz, prin Marian Oprea, la triplusalt (17,62 metri).

 

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabi Szabo, multiplă campioană europeană, mondială și olimpică la atletism, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, după medalia de bronz obținută de Marian Oprea la triplusalt, la CE de sală de la Praga, că este o mare bucurie pentru atletismul românesc.

„Suntem aici, împreună, aproape toată delegația României, ne bucurăm cu toții pentru rezultatul lui Marian Oprea, dar și al Florentinei Marincu, două medalii într-o zi după patru ani de așteptare. E un moment foarte frumos pentru atletismul românesc, să dea Dumnezeu să-i țină. Urmează o vară grea de pregătire și ne așteaptă și Mondialele. Eu sunt foarte fericită că am fost alături de ei și sper să fi fost și ei la fel că i-am putut încuraja și susține de aici, din tribune”, a declarat Gabi Szabo, pentru MEDIAFAX.

 

Publicat: 07 03. 2015, 21:32
Actualizat: 07 03. 2015, 22:22