Andrea Miklos, atletă legitimată la CSM București, a fost invitata emisiunii Drumul spre Paris, moderată de jurnalistul Daniel Nazare.
Sportiva s-a calificat deja la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce a alergat sub baremul olimpic în proba de 400 metri, pe 20 iulie la Budapesta.
Andrea a povestit cum a ratat Tokyo 2021, chiar dacă a fost prezentă la competiție. A suferit o accidentare și n-a primit suportul federației și a trebuit să încerce alte variante pentru a se vindeca.
„Nu sunt o persoană ranchiunoasă. Dacă mă uit în spate, mă doare… Și mai ales când te gândești că se putea rezolva aici, repede! Nu sunt nici prima, nici ultima persoană care se accidentează. Dar aici trebuie găsit soluții!
Totul trebuie rezolvat repede, nu am timp la dispoziție, anii trec!
Nu știu ce a fost, e deja în trecut. Am deja relații acum dacă s-ar întâmpla aceeași accidentare, Doamne Ferește! Privesc altfel lucrurile… Nu mai bat la ușile doctorilor pentru a cere sfaturi, acum știu cum să procedez.
Nu am avut ruptură de tendon, am avut o tendinită care nu-mi dădea pace și care s-a transformat ulterior în tendinoză. Nimeni nu m-a putut ghida, eu nu știam care sunt pașii de urmat pentru vindecare.
La un moment dat nici nu puteam să merg, șchiopătam! Eu am ajuns la Tokyo 2021 într-un picior, doctorii de acolo mi-au transmis că nu pot concura, iar dacă o fac voi ajunge la ruptură. Culmea e că acolo am întâlnit acest doctor din America, originar din Japonia, și a fost rugat să vină ca doctor la o clinică în acea zonă.
La un an distanță am fost vindecată. Dar mi-am găsit rezolvarea problemei chiar în locul unde m-am simțit cel mai rău. Nu puteam să particip. Eram neputincioasă”, a declarat Andreea Miklos la emisiunea Drumul spre Paris.
Jocurile Olimpice de vară din 2024 sunt ediția cu numărul 33, cel mai mare eveniment multi-sportiv care are loc o dată la patru ani. Jocurile Olimpice de vară din 2024 sunt cunoscute, în general, sub numele de Paris 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER