Richard McLaren, comisar al Comisiei Independente WADA (agenția mondială anti-doping), a făcut o declarație îngrijorătoare în ceea ce privește cel mai popular sport olimpic. Mclaren a afirmat, la microfonul colosului media ABC că suspendarea forului mondial al atletismului (IAAF) este o opțiune, extremă, care s-ar putea regăsi pe lista de recomandări a forului pe care îl reprezintă, la finalul investigației WADA, care va fi dat publicității la finalul acestui an.
Așa cum IAAF a decis vineri seară în ședința prezidată de Sebastian Coe suspendarea provizorie a federației ruse de atletism din toate competițiile internaționale, pe o perioadă nedeterminată, WADA lasă deschisă posibilitatea unei sancțiuni similare pentru forul mondial al atletismului.
„Este posibil ca aceasta să fie printre recomandările pe care noi le vom înainte după încheierea etapei a doua a raortului nostru. Nu am făcut publice până acum nicio informație privitoare la descoperile noastre care vizează IAAF pentru că în acest moment, ancheta noastră este în desfășurare și este un subiect delicat. A existat teama că, publicarea informațiilor care vizează IAAF ar putea compromite ancheta în derulare. O vom face la următorul raport„, a încheiat Richard McLaren.
Fostul președinte al forului mondial atletic, Lamine Diack, este suspectat de corupție și implicare în spălarea de bani. Noul președinte ales al IAAF, Sebastian Coe a lăsat să se înțeleagă, din discursul său de la finalul ședinței de vineri seară prin care Rusia primea o sancțiune istorică, prima de acest tip, pentru dopaj în masă și sistematic, că atleții ruși ar putea reveni în competiție rapid, dacă eforturile depuse de federația națională sunt declarate eficiente și convingătoare.
Au existat voci care au contestat poziția adoptată de Coe, iar declarația oficialului WADA, poate reprezenta un mod de atenționare oficală a reprezentanților forului mondial din atletism în ceea ce privește gestionarea acestui caz.
Ședința prezidată de Lord Coe, a decis cu 22 de voturi pentru și unul împotrivă suspendarea Rusiei din toate întrecerile atletice, inclusiv cele din cadrul Jocurilor Olimpice. Rusia a devenit astfel prima națiune suspendată pe motive de dopaj. Decizia vine după ce marți, laboratorului anti-doping din Moscova i-a fost ridicată licența de funcționare.
Rusia este acuzată că a distrus 1.417 teste antidoping, probele atleților pe care îi proteja.
Potrivit declarației președintelui Coe, suspendarea provizorie este valabilă „până când se face dovada că sportivii sunt curați și s-au luat măsurile necesare de eliminare a sistemului. Acesta a fost un semnal de trezire extrem de rușinos. Dar mesajul nu putea fi mai clar de atât„.
Atletismul a fost prezent la fiecare dintre edițiile moderne ale Jocurilor Olimpice de vară (începând cu 1896 – Atena). Statele Unite ale Americii conduc în clasamentul general pe medalii cucerite la atletism (767, dintre care 320 de aur), podiumul fiind completat de Marea Britanie (194 medalii, 53 de aur) și de Uniunea Sovietică (193 medalii – 64 de aur). Rusia este a opta cea mai medaliată națiune, cu 78 de madalii, dintre care 26 de aur. Întrecerile atletice decernează cele mai multe medalii dintre toate sporturile olimpice (141, dintre care 47 de aur).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER