Bianca Răzor, două titluri la Naționalele de juniori de la București

Programate vineri și sâmbătă în Sala din cadrul CSNB „Lia Manoliu”, Naționalele rezervate juniorilor 1 – etapa finală au adunat la start 359 de atleți (127 la feminin și 232 la masculin), reprezentând 83 de cluburi, conform unui comunicat remis de Federația Română de Atletism.

Bianca Răzor (CSS Viitorul Cluj) și-a adjudecat două titluri (400 m – 54,62; 800 m – 2:09,02), în timp ce la 60 m s-a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, fiind cronometrată în 7,85, după Florentina Marincu (CN Sp Cetate Deva – 7,62) și Roxana Ene (LPS PT Craiova – 7,74). De altfel, Florentina a reușit să se impună și la săritura în lungime, cu 6,37 m.

Totodată s-a stabilit un nou record național de juniori 1 la săritura cu prăjina, 3,52 m, reușit de Ionela Pistol (CSM Călărași), dar și unul de juniori 3, trecut în dreptul Georgianei Aniței (CSM Bacău), la triplusalt, cu o încercare care a măsurat 12,40 m, cu care a ocupat locul trei, după Andreea Lefcenco (Farul – 13 m) și Elena Panțuroiu (LNPA Cl Muscel – 12,90 m).

Dacă medalia de aur în proba de 1500 m a revenit Mariei Florea (CS Ghelari Hunedoara – 4:31,44), campioana mondială de cadeți Ligia Grozav (CSU Oradea – 1,85 m) a ocupat prima treaptă a podiumului la săritura în înălțime.

Întrecerile continuă astăzi cu Naționalele de probe combinate, rezervate seniorilor, tineretului, juniorilor 1, 2, 3, care se vor încheia mâine.

Publicat: 17 02. 2013, 14:19
Actualizat: 17 02. 2013, 14:26