Bîrcă spune că a fost depistată pozitiv după ce a folosit un medicament pe care a uitat să-l declare
PROSPORT V-A ANUNȚAT ÎN EXCLUSIVITATE, ASTĂ‚ZI, DESPRE CAZUL DE DOPAJ AL ROXANEI BÎRCĂ‚
Atleta Roxana Bîrcă a fost depistată pozitiv în urma unui control antidoping care a avut loc după ce a câștigat medalia de aur în cadrul Jocurilor Mondiale Universitare de la Kazan, sportiva precizând că a uitat să declare un medicament pe care îl folosește pentru reglarea ciclului menstrual.
„Din cauza unor dereglări ale ciclului menstrual, la indicația medicului ginecolog, de aproximativ patru-cinci ani, folosesc produsul numit Duphaston. Tratamentul se efectuează lunar, din a 15-a zi a ciclului, timp de zece zile, câte un comprimat pe zi. Metabolitul respectivului medicament este ceea ce a apărut la controlul efectuat în Rusia„, a spus Bîrcă, potrivit unui comunicat al Federației Române de Atletism.
Roxana Bîrcă a afirmat că atunci când participă la concursuri și se află sub tratament declară că folosește medicamentul respectiv, ea nefiind sancționată până acum din cauza acestuia. „Dacă mă aflam sub tratament cu respectivul produs, îl declaram la controalele antidoping, mărturie stau formularele de control din anii precedenți, când proba îmi era prelevată în perioada de zece zile a tratamentului. Dacă nu, nu era necesară o astfel de declarație. La Kazan, mă aflam chiar în prima zi a tratamentului, în a 15-a zi a ciclului menstrual. La controlul antidoping, probabil sub efectul bucuriei victoriei, pe fondul oboselii, la lista medicamentelor luate în ultima săptămână, am omis să adaug și medicamentul care face subiectul acestui caz”, a completat Bîrcă.
Medicul lotului național de atletism, Vasile Oșean, a precizat că FRA va pune la dispoziția FISU documentele necesare prin care să se dovedească nevinovăția Roxanei Bîrcă. „Vom pune la dispoziția FISU documentele necesare pentru a susține nevinovăția atletei Roxana Bîrcă, în același timp solicitând efectuarea probei B, în speranța unei soluționări favorabile a acestui caz„, a explicat Oșean.
Federația Română de Atletism a fost informată de către Federația Sportului Școlar și Universitar (FISU) că Roxana Bîrcă a fost depistată pozitiv cu un metabolit al matasteron. „S-a recoltat proba de urină conform Regulilor antidoping ale FISU, în data de 11 iulie 2013. Proba a fost oferită de către domnișoara Roxana Elisabeta Bîrcă (ROU), participantă și câștigătoare a medaliei de aur în proba de 5.000 de metri feminin de la Universiada de Vară 2013. Laboratorul acreditat de AMAD din Moscova, Centrul Anti-Doping a primit proba în data de 12 iulie 2013. Proba a indicat prezența 18-nor-17b-hidroximetil-2a, 17a-dimetil-5a-androst-13-en-3-on, metabolit al matasteron„, se arată în informarea primită de Federația Română de Atletism.
Roxana Bîrcă poate solicita analiza probei B, ea urmând să fie suspendată până la finalizarea anchetei. Totodată, sportiva poate încă depune la FISU dovada că se afla sub tratament. „Dacă există o Scutire de Uz terapeutic (SUT), de care FISU nu a fost informat sau orice alt motiv pentru acest rezultat, vă rugăm să informați imediat FISU. Sportiva trebuie informată și considerată ineligibilă (suspendată) până la analizarea cazului. Sportivul sau reprezentantul acestuia pot fi prezenți la analiza probei B și, dacă se solicită acest lucru, vom stabili o dată cu laboratorul din Moscova. Analiza probei B trebuie să fie efecuată până cel târziu vineri, 9 august„, potrivit adresei FISU, citată de FRA.
Roxana Bîrcă, în vârstă de 26 de ani, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la Jocurile Mondiale Universitarea de la Kazan, la data de 11 iulie, în proba de 5.000 de metri, pe care a încheiat-o cu timpul de 15:39.76 minute, aceasta reprezentând cea mai bună performanță a sezonului pentru sportiva tricoloră. Pe podium au mai urcat Olga Kolovkina (Rusia, 15:43.77 minute) și Ayuko Suzuki (Japonia, 15:51.47 minute).
sursa: Mediafax