Camp**Ioana! Medaliată la Campionatul European de Cros, Ioana Doagă a fost descoperită la un marș al factorilor poștali

Semifondista Ioana Doagă (19 ani) și-a luat elan în 2011. Eleva profesorului Dan Betini a cucerit bronz (1.500 m) la Europenele de tineret din vară (Talinn), a fost inclusă imediat și în lotul olimpic, iar week-endul trecut a bifat unica medalie tricoloră la Velenje, urcând pe treapta a doua a podiumului CE de cros (juniori 4.000 m).

Calendarul amintirilor sportive ale puștoaicei din Pitești debutează cu o filă inedită. Atleta legitimată în prezent la CSU Craiova avea doar 16 ani, un chef monstruos de a alerga și mintea invadată de vise. Unde ar fi reușit să-și consume energia într-o zi oarecare a vacanței de primăvară? La un tradițional marș din orașul lui Dobrin. Nimic anormal până aici. Doar că întrecerea concurenților care n-au voie să stea nicio secundă cu ambele picioare în aer era destinată poștașilor din județ! Povestește chiar Ioana. „Mătușa mea, Ioana, era factor poștal și la acea competiție am vrut să fiu alături de ea. Mă încălzeam lângă ea și chiar am mărșăluit și eu. Printre arbitri… se afla și antrenorul Dan Betini. Eu hop, hop, după mătușa! N-o scăpam din ochi nicicum! Probabil asta l-a impresionat pe domnul
antrenor”.

Garduri nu, greutăți nu!

Odată realizată chimia dintre antrenor și elev, Ioana a fost tehnician în purgatoriul concursurilor specifice vârstei, dar drumul n-a fost pavat cu roze încă de la început. Prima încercare? Un fiasco! Aproape total! „Mi-aduc aminte că era un triatlon. Eu eram mai ușoară ca un fulg și la aruncarea greutății, am zburat cu tot cu greutatea. La garduri, le-am lovit pe toate, port și acum amprenta lor pe genunchi. La 800 de metri însă m-am descurcat excelent. M-am dus ca din pușcă, și pe la 500 m îl auzeam pe profu’ urlând: «mai poți?, mai poți?» Eram desfigurată de durere și de efort, dar m-am dus până la capăt”, mai rupe Ioana o filă din calendarul amintirilor. Un simplu eșec însă la un cros din Craiova a determinat-o ulterior să cârmească doar spre școală și să închidă cu cheia atletismul într-un sertar. Era în clasa a șasea, și o simplă dezamăgire o trimitea pe ambițioasa puștoaică în perna lacrimilor. „Am plâns tot drumul după un eșec la un cros din Craiova, eram demoralizată. Plângeam și acasă, dar tata a încercat să mă pună pe picioare: „Măi, tati, n-are rost. Tu trebuie să devii profesoară!”. Cu un picior în șanțul depresiei, piteșteanca a revenit pe culoarul normal după o discuție convingătoare cu profesorul Betini.

Fata care rupe ușa

De-atunci, Ioana nu s-a mai abătut de la drumul ales. Cum era? Istorisește Betini. „Cum este și acum, ca un ied, de asta i-a rămas și porecla alint. Iedul. Era un copil neastămpărat căruia îi spuneam uneori la antrenamente: lasă ritmul mai scăzut, fugi mai încet. Ea? Nimic! Mai tare, mai tare, mai tare! Când am văzut asta, am optat pentru soluția inversă. Îi strigam să alerge și mai tare pentru a vedea cum reacționează”, dezvăluie antrenorul din Pitești. Treptat, Ioana a început să se impună la juniori, iar ambiția, determinarea și nebunia sa au transformat-o într-una dintre cele mai spectaculoase alergătoare din România. „Într-adevăr, e un stil spectaculos, dar nu asta îmi propun, așa plec și la cursele din țară, să nu credeți că pentru poze! Duc cât pot! Dacă închei și pe podium și din punct de vedere estetic iau notă de trecere, atunci înseamnă că a fost o cursă reușită”.

Siberia îi provoacă frisoane

Concomitent cu atingerea medaliilor mult visate (la juniori) și cu bătălia contra alergătoarelor mature, Doagă a simțit pe propia-i piele și cruzimea sportului de performanță. „Odată, la un start, adversara din spatele meu a fost dezechilbrată de o altă concurentă, și a căzut cu toate cuiele pe tendonul meu. M-a tăiat, mi-a curs sânge și port și-acum semnele”. Conștientă că performanța e sinomină cu sacrificiul, Ioana a luat viața în piept s-a mutat singură, iar acum e „boboc” la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova. „Acasă nu prea stau, ajung pe la 7-8 seara, desfac bagaje, le bag la spălat, la călcat și a trecut ziua. Asta presupune viața de sportiv”. O viață care a urcat-o în 2011 pe cea mai înaltă treaptă a fericirii. „Și a fricii. Uite, mie nu mi-e teamă de zborul cu avionul, dar când am călătorit, spre Japonia, iar pilotul ne-a anunțat că plutim peste Siberia, la 12.000 m altitudine, m-a cuprins parcă un gând negru. În rest, am avut un an perfect, iar medalia de la crosul din Velenje mi-a dat un mai mare elan”. Unul care i-ar putea deschide ușa către Londra, visul din copilărie.

De la atletism la zacuscă

A mbiția reprezintă aerul și apa mea de zi cu zi. Doar așa pot visa la aurul olimpic
B etini, antrenorul meu, e un munte de experiență, valoare și tact. Fără dânsul, n-aș fi fost ceea ce sunt azi
C ontinuitatea, în opinia mea, constituie mama succesului. Dacă faci pauze mari sau îți fuge mintea la altceva, se poate prăbuși ca un castel de nisip tot ceea ce ai construit
D orința de a învinge stă la baza mentalității unui campion. Și contează mult și dieta alimetară
E moțiile cu greu mi le pot stăpâni, indiferent de câte curse aș acumula în timp.
F orța este una dintre principalele mele calități. Întotdeauna îmi conferă puterea de a avea un finiș debordant
G ândul de a câștiga mă motivează non-stop
H oinar în viață, cam așa aș putea să-mi creionez în trei cuvinte portretul
I oana D’Arc e unul dintre personajele mele preferate și sunt mândră de prenumele meu
J alnica nepăsare a celor din jur mi se pare că e una dintre cele mai mari hibe ale oamenilor în ziua de azi
K ate Winslet e una dintre actrițele mele favorite
L ondra cred că e visul oricărui sportiv în ziua de azi, deci și al meu
M ama mi-e cea mai dragă persoană
N iciodată să nu spui niciodată ar fi zicala la care mă gândesc când mi-e greu
O limpiada e competiția supremă în percepția mea
Pitești e orașul în care revin mereu cu drag
Q ueen mai ascult din când în când, We are the Champions fiind favorita mea
R ăutate mică ce sunt! Așa mă mai alintă apropiații
S ucces le urez tuturor sportivilor români în 2012
Ș ansa de a mă realiza în viață mi-a oferit-o în principal sportul și atletismul
T ăria și tandrețea sunt două dintre trăsăturile de bază ale personalității mele
Ț ările străine pe care le vizitez datorită sportului fac parte din averea mea sufletească
U nică. Așa îmi place să fiu
V oința n-ar trebui să le lipsească nici sportivilor când sunt accidentați, nici oamenilor, în general, când sunt loviți de greutățile de zi cu zi
X și O mai jucam când eram mică
Y ED e numărul pe care îl am la mașină. Provine de la porecla mea, Iedul!
Z acusca. Face parte dintre preferințele mele culinare și nu mă satur niciodată de ea