Campionat Mondial de ultraalergare în România! Brașov va găzdui în 2019 cursele de 50 de kilometri

Federația Română de Atletism a obținut azi dreptul de a găzdui în 2019 Campionatul Mondial pe distanțele de 50 de kilometri. Competiția se va desfășura la Brașov pe 1 septembrie 2019.

„Astăzi, 7 septembrie, în cadrul congresului IAU 2018 (Asociația Internațională de Ultraalegare), desfășurat la Sveti Martin în Croația, României i-a fost acordată onoarea de a organiza în 2019 Campionatul Mondial de 50 km alergare! Candidatura României a fost primită cu entuziasm, dată fiind organizarea impecabilă din această primăvară a Campionatului European de 24 ore de alergare de la Timișoara. Vine acum rândul Brașovului ca pe 1 septembrie 2019 să fie gazda unui Campionat Mondial de ultraalergare și să întărească poziția României ca o locație excelentă pentru desfășurarea marilor întreceri sportive”, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al Federației Române de Atletism.

Această competiție are deja o istorie de 13 ani.

 

Publicat: 07 09. 2018, 20:21
Actualizat: 07 09. 2018, 20:22