Campionul, tot în comă. Ajunsese la puls 200! „Când am fost la el, m-a simțit că sunt în salon”

Redactor:
Andru Nenciu
Campionul, tot în comă. Ajunsese la puls 200!
  • Publicat:
  • Actualizat:

– Funcțiile vitale ale fostului sprinter Ștefan Pavel sunt susținute prin aparatura de asistență cardio-respiratorie. Un medic neurochirurg a interpretat pentru ProSport tomografia pacientului

– Fostul atlet din Iași a făcut ieri bronho-pneumonie. Se află în a 10-a zi de comă

– Pavel (27 de ani) ajunsese duminică seara la un puls de 200. Sora sa, Ema, spune că prietenii i-au făcut un cd cu muzica preferată

Tulburătorul caz al fostului atlet Ștefan Pavel, prezentat de ProSport în ediția de ieri, i-a impresionat până la lacrimi pe prieteni. Și-au exprimat durerea pe rețelele de socializare, au mers până la Spitalul de neuro-chirurgie din Iași în încercarea de a-l zări printre ușa întredeschisă sau pur și simplu au deschis albumul cu amintiri.

Transportat la clinică în dimineața zilei de 22 septembrie cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral în urma unei altercații în fața unui bar, Pavel a fost operat sâmbătă dimineață. I s-a extirpat cheagul de sânge de pe creier, a suferit un stop cardio-respirator la câteva ore de la ieșirea din sala de operații, iar duminică, spre seară, pulsul i-a crescut până la 200! „Nu e mare evoluție față de ce a fost până acum. Pulsul s-a mai stabilizat, oscilează între 90 și 120 de bătăi pe minut. Când am fost la el, m-a simțit că sunt în salon. Noi încercăm orice. Ne rugăm, facem ce spun medicii. Prietenii chiar i-au înregistrat un cd cu muzica lui preferată, iar doctorii ne-au dat voie să apelăm și la această metodă. Le mulțumim”, s-a confesat unui apropiat Ema, sora lui Ștefan. Funcțiile vitale îi sunt susținute în continuare de aparate, iar posibilitatea ca fostul atlet să fie transportat la alt spital e exclusă momentan.

 „Ne rugăm pentru el și am vrea și informații despre cele mai bune tratamente pentru cazul lui Ștefan”

Ioan Vieru, fost coleg și fost antrenor

Între timp, ProSport a făcut rost ieri de tomografia pacientului, iar un medic specialist din București a interpretat imaginile văzute. „E un caz foarte grav și se poate chiar muri. Nu atât din cauza leziunii superficiale, ci deoarece creierul lui s-a angajat, adică s-a dilatat, și comprimă diverși centri. Din cauza acestei dilatații, de sus în jos, creierul a apăsat centrul cardio-respirator, care se află la baza gâtului, de aici a făcut și stopul cardio-respirator”, explică neuro-chirurgul. Inevitabil întrebarea de urmărire a vizat varianta optimistă. „E posibil să-și revină, dar va rămâne cu sechele. Din cauza loviturii superficiale în zona creierului care corespunde afectivității, el poate rămâne nostalgic și apatic, dar din cauza edemului și a compresiei, pacientul poate rămâne cu pareză pe partea dreaptă, partea opusă zonei afectate. În timp pot apărea crize epileptice de descărcare din zona cicatricei”, a continuat specialistul. Călăul care l-a trimis pe Pavel între cearșafurile albe e arestat pentru 29 de zile. „După cum arată leziunea, nu pare a fi lovit cu piciorul, pare mai degrabă ca a fost lovit de un obiect contondent dur – ori a căzut cu capul de ceva, ori a fost lovit cu ceva dur!”, a conchis sursa ProSport. Până la o ameliorare a stării de sănătate, sora, fratele și mama lui Ștefan stau zi și noapte la o distanță de doar câteva bătăi de inimă de campionul conectat la aparate.

„Am fost și eu azi la spital și am vorbit cu medicii. Presiunea craniană a mai scăzut. Nu poate fi transportat nicăieri, ne rugăm toți pentru Ștefan”

Dorinel Ursache, fost antrenor

– La spitalul de neurochirugie din Iași a fost azi și fostul său coleg, sprinterul Cătălin Câmpeanu

– Pavel Ștefan s-a retras din atletism în urmă cu an și jumătate. A fost specialist la 100 m, 200 m și 400 m

– E multiplu medaliat la Campionatele Naționale și participant cu lotul României la Cupa Europei și Balcaniadă

„Nu-mi vine să cred nici acum. Rămân cu imaginea din cantonamente. Eram binedispuși, râdeam, glumeam. În cazul ăsta ce să mai zic!? Pot doar să mă rog pentru Pavel”

Florin Suciu, fost coleg

„Pavel e un băiat extraordinar, un tip care aducea buna dispoziție și în momentele mai grele. Un tip muncitor și ambițios”

Vasile Boboș, fost coleg

CITEȘTE AICI CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN DIMINEAȚA ZILEI DE 22 SEPTEMBRIE http://www.prosport.ro/sport-life/special/drama-unui-campion-se-zbate-intre-viata-si-moarte-dupa-un-atac-barbar-in-iasi-o-poveste-cutremuratoare-11420192

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×