Dosarul de acuzare în cazul campionului paralimpic sud-african Oscar Pistorius, inculpat pentru uciderea logodnicei sale Reeva Steenkamp, a fost finalizat, a anunțat, marți, Parchetul din Johannesburg, informează AFP.
„Am finalizat actul de acuzare. Acesta va fi făcut public la 19 august”, a declarat Bulelwa Makele, purtătorul de cuvânt al Parchetului.
Multiplul campion paralimpic va fi audiat la 19 august – ziua în care Reeva Steenkamp ar fi împlinit 30 de ani – în cadrul unei proceduri înainte de deschiderea procesului.
În vârstă de 26 de ani, Pistorius nu a negat niciodată că a împușcat-o pe Reeva Steenkamp în noaptea de 13 spre 14 februarie. Dar susține încă din prima zi că este vorba de o neînțelegere. El spune că a crezut că în casă i-au intrat hoții și că a tras focuri de armă, fără să știe că Reeva Steenkamp s-a trezit pentru a merge la baie. Acuzarea, în cadrul audierilor preliminare din februarie, a încercat să demonstreze însă că Pistorius știa perfect cine era victima sa. Și că împușcăturile au venit ca urmare a unei dispute.
Pistorius este apărat de mari nume ale baroului sud-african: Kenny Oldwage și Barry Roux. În martie, Barry Roux a reușit să obțină pentru Pistorius permisiunea de a călători în străinătate sau de a consuma alcool.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER