Atletul francez Christophe Lemaitre a devenit, vineri, la Valence, primul sprinter alb din istorie care a alergat proba de o sută de metri în mai puțin de zece secunde, câștigând Campionatele Franței în 9 secunde și 98 de sutimi.
„Este primul atlet alb care alergă 100 de metri în mai puțin de 10 secunde”, a declarat Jean-Philippe Manzelle, ofițerul de presă al Federației Franceze de Atletism, după cursa de la Valence.
Lemaitre a doborât recordul Franței, deținut de Ronald Pognon (9.99), din iulie 2005, performanță stabilită la Lausanne, Elveția. Pognon, care este de culoare, era singurul francez care alergase suta de metri sub zece secunde.
Ajutat de un vânt favorabil de 1.3 metri pe secundă, Lemaitre a devenit al 72-lea atlet care aleargă sub bariera simbolică de zece secunde de la introducerea cronometrării electronice și cursa americanului Jim Hines care a câștigat Jocurile Olimpice din Mexic, în 1968, cu timpul de 9 secunde și 95 de sutimi.
Christophe Lemaitre, 20 de ani, era încântat după cursă de rezultatul obținut, dar a ținut să precizeze că își dorește să obțină un timp și mai bun la Campionatele Europene de la Barcelona. „Știam că am o concurență bună. Voiam titlul și știam că se va termina repede cursa. Sunt fericit. Acum voi merge la Barcelona pentru Campionatele Europene. Sper să am o evoluție și mai bună: să-mi bat recordul și să obțin o medalie”, a spus Christophe Lemaitre.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER