Pe Stadionul Olimpic din Londra, sub privirile președintelui IAAF, Sebastian Coe, s-a încheiat aseară a 15-a ediție a Campionatului Mondial de atletism. O forță a lumii în sportul sporturilor, Statele Unite a câștigat bătălia pe medalii, sistemul impecabil pe care l-a pus la punct în zeci de ani, cu dueluri între universitățile din toată țara care primesc și la studii studenți din toată lumea, reprezentând un atu semnificativ de care yankeii beneficiază. Cu o tradiție în cursele de fond, kenienii s-au clasat pe locul secund în topul pe medalii – ierarhie în care primează aurul -, iar sud-africanii au luat prim-planul, în fața Franței.
Țara gazdă, Marea Britanie, ocupă locul 6, în timp ce România, altădată o putere a lumii, nu există în acest top. Cel mai bun loc a fost ocupat de aruncătorul de greutate Andrei Gag, loc 11 în finală, urmat de Alina Rotaru, loc 12 în finala de la săritura în lungime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER