Claudia Ștef, locul 5 la Rio Maior
Sportiva Claudia Ștef s-a clasat, sâmbătă, pe locul cinci în cursa de 20 de kilometri marș din cadrul Marelui Premiu IAAF de la Rio Maior (Portugalia), cu timpul de o oră, 31 de minute și 54 de secunde, informează MEDIAFAX.
A doua altetă din România prezentă în concurs, Ana Maria Groza, a trecut a opta linia de sosire, cu timpul de o oră, 35 de minute și trei secunde. În urma rezultatelor înregistrate în concursul de la Rio Maior, Claudia Ștef a obținut șase puncte în clasamentul general, iar Ana Maria Groza trei puncte.
Cursa a fost câștigată de Kjersty Platzer (Norvegia), cronometrată cu timpul de 1h:30:35, urmată de reprezentantele Portugaliei, Vera Santos – 1h:30:49 – și Ines Henriques – 1h:31:05.
În competiția masculină, victoria a revenit sportivului chinez Hao Wang, cu timpul de 1h:19:27, fiind urmat de Giorgio Rubino (Italia) – 1h:19:37 și Erik Tysse (Norvegia) – 1h:19:44.