CM DE ATLETISM | Ultima zi. Românca Paula Todoran a încheiat prematur maratonul câștigat de etiopianca Mare Dibaba
UPDATE 07:40 Abandon pentru Paula Todoran după primii 30 km ai cursei mondiale de maraton. Tricolora a trecut la punctul intermediar de 30 km, după 1 h 59:28 – al 53-lea timp intermediar, dar nu a mai ajuns la borna 35 km, fiind una dintre cele 13 sportive care au încheiat prematur traseul. Titlul mondial i-a revenit etiopiencei cu cel mai bun timp mondial în sezonul 2015 – Mare Dibaba (2 h 27:35), podiumul fiind completat de kenyanca Helah Kiprop (2 h 27:36) și de atleta din Brunei, Eunice Kirwa (2 h 27:39).
Paula Todoran (30 ani) se va afla duminică, în ultima zi a Campionatului Mondial de atletism, printre cele 67 de sportive care vor lua startul, la ora locală 7:30 (2:30 ora României) în maratonul feminin. Legitimată la CSM Zalău, sportiva pregătită de Mirel Seisan intră un concurs cu un timp de referință în sezon 2 h 45:14, baremul olimpic de calificare la Rio 2016 fiind stabilit de forul mondial la borna 2 h 42:00.
2 h 41:23 este cel mai bun timp alergat la maraton de Paula Todoran – în 2014, la București
Dintre medaliatele ediției precedente ale Mondialului de la Moscova, doar campioana în exercițiu Edna Kiplagat (Kenya) va intra în concurs și duminică, timpul său cel mai bun din 2015 – 2 h 27:16 – fiind însă departe de reperul mondial stabilit de etiopianca Mare Dibaba – 2 h 19:52, tot la Beijing, în prima lună a anului.