Conflictul dintre fostele atlete Gabriela Szabo și Violeta Beclea Szekely, care au ajuns și în instanță în 2002, a fost inclus, vineri, de cotidianul The Independent într-un top al „dușmăniilor de moarte din sport”.
„Rivalitatea dintre aceste două atlete a început atunci când mai tânăra și mai drăguța Szabo a intrat în scenă în anii 1990 și a început să amenințe dominația lui Beclea. Când Beclea a fost depistată pozitiv, în 1996, Szabo nu a pierdut timpul și a făcut câteva remarci tăioase. Apoi, după ce a câștigat proba de 1.500 metri la Campionatele Mondiale în sală din 1999, Szabo a refuzat să dea mâna cu Beclea, care terminase pe locul doi. Mai mult, Szabo a afirmat ulterior că Beclea este «prea urâtă» pentru a fi invitată la reuniune. Furioasă, Beclea a dat-o în judecată pe Szabo, cerând despăgubiri de 100.000 de lire sterline, după ce a refuzat scuzele acesteia”, notează The Independent, la a șasea rubrică a topului „dușmăniilor de moarte din sport”.
Violeta Beclea a acționat-o în justiție pe Gabriela Szabo, în urmă cu aproape zece ani, solicitându-i daune în valoare de 150.000 de dolari, pentru declarațiile defăimătoare pe care le-a făcut la adresa sa. Gabriela Szabo a declarat, la începutul lunii februarie 2002, că organizatorii unei competiții de la Stuttgart nu au invitat-o la turneu pe Beclea deoarece este urâtă. Ulterior, Szabo și-a cerut public scuze, dar Beclea a precizat că scuzele au fost numai de „suprafață”.
În luna ianuarie 2003, Gabriela Szabo a fost condamnată la plata unei amenzi penale și a unor despăgubiri morale, în procesul de calomnie pe care i l-a intentat Violeta Beclea Szekely. Szabo a fost condamnată atunci la plata unei amenzi penale de opt milioane de lei. Prin aceeași sentință, magistrații au dispus ca Szabo să plătească Violetei Beclea despăgubiri morale totalizând 5.000 de dolari.
The Independent a plasat pe primul loc al topului publicat vineri conflictul dintre fostul fotbalist Roy Keane și selecționerul din 2002 al Irlandei, Mick McCarthy. Dușmănia dintre cei doi a început în timpul pregătirilor pentru Cupa Mondială din 2002. Keane nu era încântat de metodele folosite de McCarthy la antrenamente și i-a spus tehnicianului acest lucru. Discuțiile s-au aprins și McCarthy a decis să îl trimită pe Keane acasă. Ulterior, antrenorul l-a acuzat pe Roy Keane că a fost extrem de grosolan și nepoliticos. Au existat zvonuri că McCarthy urma să îl reprimească pe fotbalist în echipa națională, dar cei doi nu au reușit să se împace.
Topul „dușmăniilor de moarte din sport”, realizat de The Independent:
1. Roy Keane – Mick McCarthy (fotbal)
2. Martina Hingis – surorile Venus și Serena Williams (tenis)
3. Brian Clough – Don Revie (fotbal)
4. Lewis Hamilton – Fernando Alonso (Formula 1)
5. Muhammad Ali – Joe Frazier (box)
6. Gabriela Szabo – Violeta Beclea Szekely (atletism)
7. Tiger Woods -Phil Mickelson (golf)
8. Anatoli Karpov – Viktor Korchnoi (șah)
9. Ian Botham – Ian Chappell (crichet)
10. Benny „Kid” Paret – Emile Griffith (box).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER