Constantina Diță, campioană națională la 10.000 m
Campioana olimpică la maraton, Constantina Diță, a câștigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de 10.000 de metri din cadrul Campionatelor Naționale de atletism pentru seniori, ce se desfășoară în perioada 1-2 august la București, informează Mediafax.
Diță a fost cronometrată cu timpul de 34 de minute, 48 de secunde și 82 de sutimi, proba desfășurându-se pe stadionul Iolanda Balaș Soter.
„Nu am mai alergat de foarte mult timp în România, este puțin diferit să alergi pe pistă față de cursa de pe șosea, dar a fost bine. Este foarte important pentru mine să câștig după 10 ani o medalie națională la 10 km. Este bine să alergi acasă, printre ai tăi, și le mulțuimesc tuturor celor care au venit azi aici să mă încurajeze”, a spus sportiva.