Constantina Diță-Tomescu, campioana olimpică la maraton, a vorbit pentru ProSport Live despre cum afectează pandemia de coronavirus sportivii și a transmis un mesaj clar către COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român).
Mai mult, sportiva care a intrat în istoria recordurilor lumii drept cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din toate timpurile a dezvăluit cum își perece timpul în plină pandemie de coronavirus. Aceasta nu a renunțat la a face sport și susține că aleargă zilnic și sapă la vie.
Constantina Diță-Tomescu le-a transmis celor de la COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român) să ia măsuri în ceea ce îi privește pe sportivii români, toate acestea deoarece vor avea nevoie de ajutor după ce va trece criza cauzată de pandemia de COVID-19.
”Mă aflu acasă, în satul natal. Aici e situația bună, oamenii sunt liniștiți. Oamenii se feresc, nu prea stau pe stradă și asta e bine. Alerg în fiecare zi, fac mișcare, mai fac și un tur prin vie. Am săpat la vie, cea de acasă am terminat-o, asta tot mișcare se numește. Sunt în continuare cea mai în vârstă femeie care a cucerit aurul olimpic. Visul meu a fost să iau o medalie și am reușit. Nu m-am dat niciodată bătută.
E rău că s-au amânat Jocurile Olimpice, dar asta e. Sportivii trebuie să se antreneze la fel și să continue pregătire. Trebuie să gândim pozitiv. COSR trebuie să ajute sportivii. Un sportiv, dacă nu e ajutat acum, va fi foarte greu să-și revină”, a spus Constantina Diță pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER