Constantina Diță-Tomescu, locul patru la Amsterdam
Primită cu fast de organizatorii celei mai tari curse pe șosea din Amsterdam, campioana olimpică la maraton, Pușa Diță (foto), s-a încălzit ieri pentru prima dată într‑un concurs oficial după aurul cucerit la Beijing.
Dintre cei 35.000 de alergători, fondista de 38 de ani a terminat pe poziția a patra în cursa „Dam to Dam“, desfășurată pe distanța de 10 mile (16 km) și câștigată de kenyanÂÂca Peninah Arusei (51,22).
„A fost dificil pentru mine să alerg la doar patru săptămâni de la cursa din Beijing. Dar am considerat competiția ca pe un bun prilej de a mă pregăti în vederea Maratonului de la Chicago”, a spus Pușa, făcând referire la renumitul concurs „Bank of America” de pe 12 octombrie, la startul căruia se vor alinia cele mai tari fondiste ale lumii.