Atleta Cornelia Deiac s-a clasat, sâmbătă, pe locul 7 în finala probei de săritură în lungime, la Campionatele Europene de sală de la Goteborg.
Cornelia Deiac a debutat în finală cu o săritură de 6.35 metri, performanță îmbunătățită ulterior la 6.48 și 6.52 metri, cu cea de-a treia egalând săritura cu care s-a calificat în finală de pe locul 8. Au urmat sărituri de 6.38, 6.48 și tot 6.48 metri, cu care Deiac a încheiat concursul, clasându-se pe locul 7.
Medalia de aur a revenit rusoaicei Daria Klishina, cu 7.01 metri, noua performanță mondială a sezonului, urmată de podium de Eloyse Lesueur (Franța, 6.90 metri) și de Erica Jarder (Suedia, 6.71 metri).
Tot sâmbătă, Angela Moroșanu s-a calificat în finală la 400 de metri,
Anca Heltne s-a calificat în finală la aruncarea greutății, iar Roxana Bârcă și Ancuța Bobocel s-au calificat în finala probei de 3000 de metri.
Vineri, în prima zi a CE din Suedia, Marian Oprea a renunțat la start în calificările la triplusalt, din cauza unei afecțiuni la un picior, Cornelia Deiac s-a calificat în finală la săritura în lungime, Angela Moroșanu în semifinale la 400 de metri, iar Cătălin Cîmpeanu, tot în semifinale, la 60 de metri. De asemenea, Beatrice Puiu s-a clasat pe locul 13 la pentatlon.
Delegația României la CE de sală de la Goteborg, care se încheie duminică, include 18 sportivi (12 fete și 6 băieți) obiectivul fiind câștigarea unei medalii.
mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER