Doar cinci români în Top 10
Încheiat în această lună, după regalul iberic, sezonul mondial indoor 2008 a fost presărat cu puține rezultate notabile pentru atleții tricolori, doar cinci dintre aceștia regăsindu-se la final în primii 10.
Performeră a fost craioveanca Liliana Popescu, prezentă pe locuri fruntașe atât la 800 m, cât și la 1.500 m, însă rezultatele elevei lui Doru Roșca nu au fost dublate de o medalie la CM de la Valencia. De altfel, în Spania n-au izbutit cucerirea unui metal nici celelalte două tricolore aflate în elită: Adelina Gavrilă (a ratat finala) și Anca Heltne (accidentată înaintea competiției).
„Da, nu prea au fost rezultate, dar nu avem alți atleți. Unii au fost accidentați, alții vor rupe norii poate în sezonul outdoor și la Olimpiadă”, a declarat un oficial al FRA.
În ultimii trei ani, la competițiile importante de sală – CM Moscova 2006, CE Birmingham 2007, CM Valencia 2008 – România nu a urcat pe podium, Campionatul European de la Madrid (2005) reprezentând ultimul regal indoor în care atleții au cucerit medalii: E. Iagăr (aur 1500 m), Bogdan Țăruș (argint lungime), Corina Dumbrăvean (argint 1500 m), Adina Anton (bronz 1500 m).
FEMININ
800 m: Lili Popescu 2:00,41 (al nouălea rezultat) – lider Yelena Soboleva (RUS) 1:56,49
1.500 m: Lili Popescu 4:03,33 (al cincilea rezultat) – lider Yelena Soboleva (RUS) 3:57,71
Triplu: Adelina Gavrilă 14:78 m (al cincilea rezultat) – lider Marija Sestak (SLO) 15,08 m
Greutate: Anca Heltne 18:81 m (al optulea rezultat) – lider Nadzeya Ostapchuk (BLR) 20,35 m
MASCULIN
O milă: Mircea Bogdan 3:59,15 (a zecea performanță) – lider Nicholas Willis (NZL) 3:55,93