Dreptate pentru Oscar, sportivul cu gambele amputate
Pistorius, sportivul cu gambele amputate, a câștigat o mare bătălie.
Eliminat în ianuarie de IAAF de pe culoarul care ducea la Beijing, Oscar Pistorius (21 de ani) a ales să meargă până în pânzele albe. A apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și ieri a răsuflat ușurat.
Instanța elvețiană i-a permis sud-africanului să participe în concursurile organizate sub egida IAAF, după ce federația internațională hotărâse, în urma unor expertize efectuate de specialiști, că sprinterul beneficiază de un avantaj conferit de proteze. Decizia a uimit o lume întreagă, cazul a făcut ocolul Pământului, iar specialistul de la 400 m (46,56 record personal) nu s-a împăcat cu ideea ratării JO. A apelat la TAS, iar viza pentru Asia stă acum în propriile picioare.
Atletul care s-a născut fără peronee e obligat să facă baremul A (45,55) sau chiar standardul B (45,95), dacă un conațional va realiza principala cerință. Odată câștigat duelul cu forurile și instanțele sportive, lupta cu cronometrul pare acum infinit mai ușoară.
"Sper ca această decizie să le închidă gura celor care spuneau că protezele mi-ar conferi un avantaj" – Oscar Pistorius, sprinter