Duminică se face sport la 200 de metri sub pământ!** Szabo: „Alergați în salină!”

În week-end nu se aleargă pe tartan, pe bitum, pe nisip sau pe iarbă! ProSport, Puma și Salrom s-au constituit într-o ștafetă care a pus la punct primul concurs de atletism pentru amatori ce se va desfășura la 200 m adâncime sub pământ, duminică, ora 11:00, la Slănic Prahova, în MINA DE SARE!
Traseul, amenajat în interiorul salinei, va găzdui trei probe: SPEED (sprint individual 80 m, cu măsurarea vitezei maxime), RELAY (proba de ștafetă pe echipe – 4 x 800 m) și LONG RUN (alergare individuală 8 km). Cu mențiunea că numărul de participanți este limitat – 200 (50 de echipe), competiția se adresează tuturor iubitorilor de mișcare, iar „numărul de concurs” se poate rezerva accesând adresa www.slanicfaasrun.prosport.ro.

Întărește organismul
Pe pagina web se completează un formular, iar apoi se achită taxa de concurs (30 de lei), toți temerarii urmând a primi un tricou Puma. „Mi-aș fi dorit să ajung la evenimentul vostru, aș fi alergat și eu! Însă acum sunt în Shanghai, unde am fost invitată la etapa de Diamond League și voi reveni abia duminică noaptea. E o inițiativă extrem de interesantă, pentru că promovează și sportul și ideea de a face mișcare pentru sănătate, binecunoscut fiind faptul că salina deține o serie de avantaje: întărește organismul uman, îl ferește de răceli și îi ajută pe cei care au probleme cu căile respiratorii. Dacă ar fi să vă dau un sfat, v-aș spune să faceți tot posibilul să ajungeți acolo. Merită!”

În ediția de joi veți putea citi ce mari atleți români s-au pregătit în salina Slănic.

Publicat: 16 05. 2012, 17:00
Actualizat: 18 05. 2012, 16:49