Ea e noua vedetă a sprintului românesc:** „De frică mi-a plăcut viteza”!
Andreea Ogrăzeanu (21 de ani, foto), noua vedetă a sprintului
românesc, a luat aurul în proba de 100 m a CE de tineret de la
Ostrava (11,65).
Dialogul cu atleta de 21 de ani se poartă prin intermediul
telefonului Estherei Petre, cea mai bună prietenă a sa… „sis” cum
își spun cele două.
„Să nu crezi că stăm la vreun hotel. Stăm la un cămin dintr-un
campus universitar. N-avem nici măcar telefon în cameră”, demarează
convorbirea Andreea. Primește felicitările și se scufundă
instantaneu în lada cu amintiri a copilăriei afundate sub bitumul
terenurilor de sport din Alexandria natală. „De mică mi-a plăcut
viteza, țin minte și acum că o țineam non-stop într-o fugă! Parcă
aveam jăratec sub tălpi, iar pe la 11 ani, când jucam la școală
handbal cu fetele, m-a văzut antrenoarea mea, Cristina Manea, și,
încet-încet, am început să iau startul la concursurile județene”,
menține ritmul Ogrăzeanu.
Recordul României pe 100 m (Ionela Tîrlea, 11,30 – 1999) se clatină
din toate încheieturile după evoluțiile Andreei din 2011. Cu un
fizic impresionant, eleva Cristinei Manea s-a lăsat urmărită cu
binoclul și de adversarele din finala de la Ostrava. „Concentrarea
a fost maximă, la fel ca în toate cursele la care mă aliniez, și
nici nu am timp să mă gândesc la ceva pe cei 100 m. Dacă tot ne-au
cazat organizatorii în cea mai proastă aripă a căminului în care am
stat, de ce să nu le bat? Că tot au stat în camerele bune”,
glumește Andreea. Ce urmează: „Să-mi îmbunătățesc timpii și să
ajung la Olimpiadă!”