El e antrenorul din spatele aurului olimpic câștigat de Diță la maraton!** „Le zâmbesc oamenilor și mă cred nebun”

Vali Tomescu (35 de ani), antrenorul din spatele aurului olimpic
la maraton cucerit de Constantina Diță în 2008, s-a întors
definitiv în România. După 10 ani petrecuți în SUA, el s-a stabilit
în Brașov, unde se menține în formă fie alergând sub Poalele
Tâmpei, fie slalomând cu bicicleta pe străzile din centrul
orașului. Într-o vizită de 24 de ore prin București – „am venit cu
o mașină împrumutată, eu n-am încă”- a făcut-o și la ProSport –
„îmi place, se văd țevile din tavan la voi. E ca-n Statele Unite”,
zice Vali cu un ochi la ședința de sumar în care Gigi sau Mitică
țin capul de afiș.

De obicei se vine pentru vacanță în România,
nu?
Nu! Eu m-am săturat de Statele Unite! Am mers pe refrenul melodiei
„One way ticket” de data asta și în proporție de 90 la sută voi
rămâne în România. Am fost profesor și antrenor de educație fizică
la Universitatea Lafayette din Louisiana, unde am luat o grupă de
semifond și trebuia să-i fac pe studenți competitivi în trei ani.
Eu i-am făcut în opt luni și jumătate și au luat medalii la
Campionatele Universitare după o pauză de cinci ani! Erau modești,
dar i-am urcat pe podium. Spre exemplu, pe o fată, Jenna Picou, am
luat-o de la 12:29,00 la 3.000 m obstacole și am adus-o la un
rezultat de 11:24,00.

Dar cum te-ai adaptat în America acum 10
ani?
Am visat de tânăr să ajung acolo și apoi să merg la Olimpiadă. Eu
n-am fost un atlet de top, alergam la 800 și 1.500 m, dar eram mai
slab ca fetele pe distanțele respective. Când am ajuns în SUA, după
ce făceam pregătirea de dimineață cu Pușa mă duceam la
Universitatea din Boulder. Intram la grămadă cu studenții în
bibliotecă și nici nu știau cine sunt. Mă dădeam și eu student pe
acolo și dacă m-ar fi întrebat cine sunt le-aș fi spus că „un
student internațional”. Și așa ajungeam să mă documentez pe anumite
subiecte, le printam și învățam acasă noaptea. Cam asta am făcut
câțiva ani și pot zice că am fost un autodidact, nu puteam antrena
după ureche.

După ce-ai stat în Boulder (Colorado) atâția ani, în
ultimul te-ai mutat în Lafayette… Cum te-ai simțit
acolo?
Izolat din punct de vedere al vieții sociale. Din cauza statutului,
al diferențelor de cultură, viața socială în SUA pentru mine a fost
o latură mai dificilă. Într-un oraș mai mic trebuie să fii un model
pentru studenți sau pentru colegii tăi. Lafayette e în zona
franceză a Americii, în zona de sud, deasupra New Orleansului. Te
adaptezi un pic mai greu, acolo sunt temperaturi foarte ridicate,
de 40 de grade Celsius, iar antrenamentul îl începeam dimineața, la
5:30. Acolo, școala e pe primul plan și apoi sportul, poți să fii
tu viitor campion mondial. Iar ca bani, primeam un salariu de clasă
de mijloc. Nu depinde cât faci, ci cât cheltuiești. În viață nu
banii sunt principala țintă.

Dar ce?
Să-ți întemeiezi o familie spre exemplu. Unul dintre principalele
motive pentru care m-am întors este Alexandra, prietena mea, cu
care stau în Brașov.

„Pușa va
străluci în continuare”

Ce te-a impresionat la revenire?
În România vezi lume tristă pe stradă, cu mintea frământată de
gânduri. Eu când trec pe lângă oameni obișnuiesc să le zâmbesc și
să dau din cap. În America așa se face. Dar ei se uită la mine, se
opresc puțin în loc și mă privesc apoi cu o privire întrebătoare.
Presupun că zic: Ce-i cu ăsta, de unde vine? Or crede că sunt
nebun! Chiar mi-a spus un prieten: Ai grijă să nu-ți iei bătaie. Eu
n-o fac intenționat. Oricum, văd un progres în România la orice
capitol, de fiecare dată când ajung în țară. Dacă ai educație și
ești bun în domeniul tău și în România, te ridici.

Cu Pușa cum mai ești?
Vorbim foarte rar, fiecare cu viața lui. Știu că se antrenează
pentru Londra și sunt convins că va străluci și acolo. Îi doresc
mult succes și sunt sigur că va mai avea multe de demonstrat.

Te-a tentat vreodată să fii preparator fizic la o echipă de
fotbal?
Nu. Dar antrenorii de fotbal cel mai bine cotați în lume au
întotdeauna un preparator fizic foarte bine pregătit care în
proporție de 50% provine din atletism.

Fără atletism ar exista viața ta?
Clar, nu! Uite, am luat un băiat de 25 de ani din Hațeg, Beniamin
Răsădea îl cheamă, pe care-l voi antrena! Sper să-l aduc la barem A
olimpic la maraton, dar nu acum pentru Londra. Dar dacă voi mai lua
medalie și cu el, să zicem la Rio, crezi că printre Gigi și Mitică,
la ședință, ar intra și acest băiat!? Nu-mi răspunde, știu
răspunsul…

La noi în Ardeal e o vorbă: «Dacă nu ți-a plăcut școala și ai băut
cerneală, nici nu poți să urci, pentru că nu ai baza»
Vali Tomescu, antrenor atletism

2 ore 21 de minute și 30 de secunde e recordul României la maraton
(feminin): Pușa Diță (Chicago, 2005)