Eveniment fastuos înainte de alegerile COSR! Doina Melinte a primit Colanul de Aur. FOTO

Un eveniment fastuos a fost organizat înainte de alegerile COSR. Doina Melinte, marea campioană a României, a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincția a COSR.

Fosta atletă a fost cuprinsă de emoții și a transmis un mesaj clar pentru sportivii români, care vor fi prezenți la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

Doina Melinte a primit Colanul de Aur

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a organizat un eveniment fastuos înainte de alegeri. Astfel, în deschidere s-au oferit trei premii de excelență: premiul de excelență olimpică pentru Mihaela Mihoc și Dumitru Graur și Colanul de Aur pentru Doina Melinte.

Doina Melinte a fost vizibil emoționată și a vorbit despre importanța pe care o are această distincție, amintindu-și și de o performanță pe care a obținut-o în 1987.

„Vă mulțumesc mult, cred că este ultima mea medalie, o să țin la ea foarte mult. Mai am o medalie la care țin la fel, cucerită la Campionatul Mondial din 1987, la Roma. Acolo, la cursa de 1500 am venit pe locul patru, aveam cea mai bună performanță mondială a timpului și bineînțeles că m-au luat la control. Cu mine a venit doamna Mihaela Peneș. Când m-am uitat că am alergat 3.59 și am venit pe locul patru am început să plâng.

Fericirea a venit peste două săptămâni, când am primit un telefon că sunt medaliată cu bronz. Țin foarte mult la acea medalie, chiar dacă e de locul trei. Voi ține foarte mult și la acest Colan. Activitatea mea sportivă s-a terminat de 31 de ani. Sper că nu am dezamăgit prin felul în care mi-am dus până la capăt activitatea sportivă. Mai departe, în meseria mea de conducător a unor instituții, mi-am dorit să întorc sportului ceea ce mi-a dărut. Nu aș putea spune că am ținut neapărat cu atletismul, ci cu toate sporturile”, a declarat Doina Melinte.

Ce mesaj le-a transmis Doina Melinte sportivilor români

Doina Melinte a transmis și un mesaj clar pentru sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

„Vă urez mult succes, am început un nou an de pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Îmi doresc ca sportivii români, care vor participa la această Olimpiadă, să aducă măcar jumătate din medaliile care au fost aduse de noi la Los Angeles. Trebuie să urcăm din nou în ierarhia mondială, vă doresc mult succes și le mulțumesc celor care au fost alături de mine în activitatea mea”, a declarat Doina Melinte, după ce a fost premiată cu Colanul de Aur, cea mai înaltă distincție a COSR.

Printre invitații de onoare de la acest eveniment s-a aflat și Nadia Comăneci.

Publicat: 12 09. 2024, 12:35
Actualizat: 12 09. 2024, 12:35