EXCLUSIV! Incredibil:** O româncă exclusă din lupta pentru medalii la Europenele de la Goteborg. „Era supărată, a plâns la aflarea veștii”

Angela Moroșanu se calificase în această după-amiază în finala probei de 400 m din cadrul Europenelor de la Goteborg, după ce câștigase prima serie cu un timp excelent. Surpriză însă! Reprezentanții delegațiilor Rusiei și Marii Britanii au depus după cursă o contestație la organizatori împotriva elevei antrenorului Dorinel Ursache, invocând o comportare nesportivă a sprinterei din Iași în timpul alergării.

Un oficial român: „NU AM AVUT CE FACE”

Angelei i s-a reproșat faptul că la intrarea pe ultimii 200 de metri, când toate concurentele se duc spre primul culoar, i-ar fi tăiat calea rusoaicei Xenia Ustalova, care s-a împiedicat, a căzut și n-a mai terminat cursa. „Totul este discutabil în astfel de cazuri. Ea poate fi acuzată de lipsă de fair-play, dar în același timp rusoaica, la o asemenea probă, ar fi trebuit să se protejeze și să evite un contact”, spune un antrenor român de atletism. O fostă campioană a României la 400 m explică: „Angela nu a atins-o intenționat pe rusoaică la intrarea pe culoar, se întâmplă mereu așa ceva la această probă. Cât despre accelerarea ei pe final, când a trecut printre două adversare… nu i se poate imputa nimic, pentru că nu e interzis să ataci decât pe interior. Ea a făcut-o printre două atlete și pe ea au făcut-o sandwich. De ce nu au stat una lângă cealaltă!?”

„În această seară s-a luat decizia. După mai multe vizionări ale cursei, s-a constatat, pe bună dreptate, că Angela le-a incomodat pe sportivele din Rusia și Marea Britanie. Nu am avut ce face”, a declarat un oficial al FRA prezent la Goteborg. România ratează astfel o șansă mare la medalie în finala de la 400 m. „Era supărată, a plâns la aflarea veștii”, a declarat o apropiată a sprinterei de 26 de ani.

SE FILMEAZĂ‚ DIN TOATE UNGHIURILE

„La o astfel de competiție, organizatorii filmează toate probele din mai multe unghiuri, astfel că la o eventuală contestație se poate verifica orice detaliu. Dacă tu ataci și vii tare din spate, la un posibil incident tu cazi vinovat”, explică un fost specialist al probei de 400 m, actual antrenor.

„Totul este relativ într-un astfel de eveniment, Angela este oricum specialistă a probei de 400 m garduri și e altceva în probele de sală. Oricum, e greu să te pui cu rușii și cu englezii la o astfel de confruntare”, crede un personaj important din atletismul românesc.

De descalificarea Angelei a profitat britanica Shana Cox, care inițial nu prinsese finala de duminică de la 400 m.

Publicat: 02 03. 2013, 20:31
Actualizat: 02 03. 2013, 21:18