Felicita Țilea și Maria Negoiță au ratat calificarea în finală la aruncarea suliței
Atletele Felicia Țilea Moldovan și Maria Negoiță au ratat,
marți, calificarea în finala probei de aruncarea suliței din cadrul
Campionatelor Europene de la Barcelona.
Felicia Țilea Moldovan a ratat primele două aruncări, iar cea
de-a treia a măsurat doar 46.51 metri (locul 8 în grupa A),
insuficient însă pentru calificarea în finala probei.
Maria Negoiță a fost mai norocoasă la debut, reușind 55.68 metri
din prima încercare, dar a doua a fost mai slabă, 54.49 metri.
Ultima încercare a măsurat 55.34 metri, atleta ratând și ea
calificarea în finală (locul 9 în grupa B).
Tot marți, Angela Moroșanu s-a calificat în semifinalele probei
de 400 metri garduri, cu timpul de 55.11 secunde, la fel ca și
Cătălin Cîmpeanu, la 400 de metri, care a reușit cea mai bună
performanță a carierei, cu 46.17 secunde, în seria I. În prima
probă a zilei, Silviu Casandra a încheiat pe locul 15 finala la 20
kilometri marș, cu timpul de 1:24.51 ore. Performera zilei a fost
Nicoleta Grasu, care a obținut cea mai bună performanță a
calificărilor în finală la aruncarea discului, cu 62.10 metri. Un
rezultat pozitiv a obținut și Marian Oprea, la triplusalt, care s-a
calificat în finala de joi, din prima încercare, cu o săritură de
17.03 metri.
Primele eșecuri pentru delegația României au venit de la
săritoarele în lungime Cornelia Deiac și Viorica Țigău, care s-au
clasat pe locurile 8, respectiv 12, în calificările pentru finală.
O altă ratare a fost a săritorului în înălțime Mihai Donișan, care
cu 2.19 metri a ocupat locul 10 în grupa A de calificare.
Delegația României la CE de atletism de la Barcelona, care se
vor încheia în 1 august, cuprinde 33 de sportivi, 21 fete și 12
băieți, care au ca obiectiv cucerirea a 1-2 medalii și 4-5
calificări în finale.