După ce anul trecut a fost foarte aproape de a reveni în Superligă, în urma evoluției de la Milano, echipa feminină a României va reîncerca în acest an să urce în primul eșalon valoric al Cupei Europei. Forul european a stabilit zilele trecute locurile de desfășurare ale concursurilor din acest an.
Atât fetele, cât și băieții au fost repartizați în grupa B – Liga Întâi (eșalonul doi valoric) și vor concura pe 21 și 22 iunie la Istanbul. Trupa feminină se luptă pentru promovarea în elită cu Croația, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovenia, Suedia și Turcia, în timp ce team-ul masculin are ca obiectiv menținerea în Liga Întâi, în disputele cu Ungaria, Croația, Slovenia, Suedia, Elveția, Turcia și Ucraina.
Cupa Europei reprezintă singura competiție inter-țări de pe Bătrânul Continent, iar din 2009 își va schimba formatul, prima divizie atât la fete cât și la masculin, urmând a cuprinde câte 12 națiuni. În acest sezon, Superliga va avea loc la Annecy și va cuprinde opt echipe.
(Andru NENCIU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER