Florin Florea: „Cercetarea lipsește la noi în țară și fără acest domeniu nu putem aspira la medalii olimpice!”
Noul președinte al Federației Române de Atletism, Florin Florea a fost prezent sâmbătă în Zăvoi, unde a asistat la Memorialul „Octavian și Viorica Enescu”.
„A fost un concurs foarte frumos, pe un stadion frumos. Din punct de vedere sportiv, este un concurs peste medie, Federația s-a implicat aducând materiale mai profesionale, mă refer la partea de afișaj și cronometraj. Aveți un colectiv de antrenori foarte bun la Vâlcea, cu rezultate foarte bune de-a lungul timpului, îi felicit pe toți antrenorii și sportivii, pentru că fără ei nu ar exista acest eveniment”, a declarat Florin Florea.
Pentru ca atletismul să facă din nou performanțe la Olimpiade, Florin Florea crede că trebuie pus la punct domeniul de cercetare. „O medalie olimpică este un deziderat frumos, antrenorul și sportivul trebuie să facă echipă și dacă își doresc să facă înaltă performanță, atunci datoria Federației este să îi sprijine. Sportivii și antrenorii trebuie să se perfecționeze și să colaboreze mult cu cei de la partea de cercetare. Dar, cercetarea lipsește la noi în România și medalii olimpice nu se pot aduce fără să fie la punct acest domeniu”, a mai afirmat președintele FRA.
Șeful atletismului românesc a discutat și despre situația atletului vâlcean de la CS Chimia, Rareș Toader, suspendat anul trecut patru ani pentru dopaj. ” „Este o problemă care o gestionează ANAD, el are o suspendare de patru ani, este pedeapsa maximă, dar avocații sportivului fac demersuri pentru a-i dovedi nevinovăția. După Biroul Federal, vom analiza și situațiile sportivilor unde există dubii, dar acum noi doar punem în aplicare deciziile ANAD. Rareș a dovedit că este un sportiv de mare valoare, o să mă interesez de acest dosar și sper ca și sportivul să facă o solicitare în acest caz”. Sportivul vâlcean a făcut apel la ANAD, cerând analiza probei B, dar nu a mai obținut niciun răspuns.
Articol publicat de Adi Georgescu