Nikita Kamaiev, fostul șef al Agenției Antidoping din Rusia (RUSADA), a fost găsit mort duminică, victimă a unui „atac de cord”. Kamaiev, în vârstă de 52 de ani, era personaj-cheie în ceea ce poate fi numit scandalul secolului în materie de doping. El demisionase în decembrie, după ce s-a descoperit că RUSADA ascunsese mii de probe pozitive ale sportivilor ruși. Ancheta declanșată de forurile internaționale a relevat un dopaj în masă al rușilor și o politică de stat, deliberată, în această direcție, în RUSADA fiind infiltrați ofițeri acoperiți ai FSB (fostul KGB). Agenția Mondială Antidoping a suspendat din competiții toți atleții din Rusia.
Ramil Kabriev, fostul director general al RUSADA și mâna dreaptă a lui Kamaiev, a declarat pentru agenția rusă de știri TASS că fostul președinte ar fi murit din cauza unui infract masiv. „Mi s-a spus că a fost să schieze, apoi, când a revenit acasă, a simțit o durere în zona inimii. Nu îl auzisem niciodată plângându-se de probleme cu inima. Poate soția sa să știe mai multe”, a declarat Kabriev pentru TASS.
Cu 12 zile în urmă, președintele-fondator al RUSADA fusese găsit, de asemenea, mort
Kamaiev și Kabriev au demisionat în decembrie de la conducerea RUSADA, după izbucnirea unui scandal de dopaj colosal. Agenția Mondială Antidoping (WADA) a ridicat dreptul laboratorului acreditat de la Moscova să mai recolteze și să analizeze probe de la sportivi. RUSADA a fost acuzată că acoperea cazurile de dopaj ale atleților ruși, care erau avertizați și preveniți înaintea așa-ziselor „teste surpriză”. Kamaiev era șeful RUSADA din 2011. După ce WADA a acuzat Rusia că practică dopingul industrial, Kamaiev a negat vehement totul și a replicat, la rându-i, că e vorba de o chestiune politică, un nou episod din războiul rece izbucnit între SUA și Rusia.
Acuzațiile că agenții FSB sunt infiltrați în personalul de la RUSADA încă de dinainte de Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci (din 2014) au fost calificate de Kamaiev drept rezultatul unei „imaginații înfierbântate”. „Am un pistol și în fiecare zi mă duc la baza de la Lubianka”, a persiflat fostul președinte acuzațiile în noiembrie, referindu-se la temutul sediu al KGB.
Totuși, ca o coincidență, Kamaiev a murit la scurt timp după un alt fost conducător al Agenției de Antidoping din Rusia, președintele fondator Viaceslav Sinev, a fost găsit, de asemenea, mort. S-a anunțat că Sinev a decedat pe 3 februarie 2016, dar niciun alt detaliu n-a mai fost furnizat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER