FR de atletism,** a ieșit „pe plus” în 2009

Federația Română de Atletism a înregistrat în 2009 un profit de
816.251 de lei, la venituri totale de 18.755.543 de lei, conform
raportului Comisiei de Cenzori, prezentat, vineri, la Casa
Fotbalului, cu ocazia Adunării Generale Ordinare a forului.

Vicepreședintele FRA, Gabriela Szabo, a declarat că bugetul primit
în acest an de la Autoritatea Naționată pentru Sport este unul mic.
„Este un buget mic în acest an, nu știu cât o să ne ajute,
oricum ne ajută într-o oarecare măsură, dar la nevoile care sunt în
atletismul românesc, eu zic că este foarte mic. Asta este, trebuie
să ne restrângem din activitate, să ne restrângem din foarte multe
proiecte pe care le-am avut și să ne încadrăm în bugetul pe care ni
l-a pus la dispoziție Autoritatea Națională pentru Sport”,

a spus Szabo.

Conform președintelui FRA, Sorin Matei, profitul înregistrat în
2009 a fost folosit pentru acoperirea cheltuielilor curente în
primele luni ale anului 2010, până când banii necesari funcționării
federației au venit de la Autoritatea Națională pentru Tineret și
Sport.

Sorin Matei speră ca în decursul anului 2011 să fie finalizate
lucrările la tribuna stadionului Iolanda Balaș-Soter.
„Sperăm ca la anul să fie gata această bijuterie a noastră de care
avem mare nevoie. Facem eforturi, nu stăm să ne pice din cer,
pentru a termina acest obiectiv foarte important pentru
noi”
, a completat Sorin Matei.

Oficialul FRA s-a arătat mulțumit de faptul că în decursul a trei
ani, de când a preluat conducerea federației, aceasta are cu
aproape 2.800 mai mulți sportivi legitimați. „În 2007 erau
2.700 de de atleți legitimați, acum sunt 5.454, ceea ce reprezintă
o creștere destul de mare”,
a subliniat Matei.

Mediafax

Publicat: 30 04. 2010, 17:13
Actualizat: 30 04. 2010, 19:17