Fulger în Zurich la 100 m! Bolt, 9,90 în Diamond League

Usain Bolt a păstrat suspansul doar câteva secunde în proba de 100 m a etapei de Diamond League de la Zurich, după ce prietenul său, Nesta Carter, a a beneficiat de un start perfect și a condus cursa până la 60 m. Recordmenul mondial a accelerat pe a doua parte și s-a impus în final cu zâmbetul pe buze. Jamaicanul a blocat cronometrul la 9,90, urmat de conaționalul Nickel Ashmeade 9,94 și de americanul Justin Gatlin, 9,96.

La înălțime, campionul mondial, Bohdan Bondarenko, a câștigat concursul cu 2,33 m. La ultima tentativă a încercat din nou să doboare recordul mondial (2,45 m – Sotomayor 1993 Salamanca), ridicând ștacheta la 2,46 m! Săritura a fost modestă însă, ucraineanul lovind din plin bara din fibră de sticlă.

Clasament 100 m

1. Usain Bolt 9,90

2. Nickel Ashmeade 9,94

3. Justin Gatlin 9,96

4. Jimmy Vicaut 9,98

5. Michael Rodgers 10:00

6. Nesta Carter 10,01

7. Bailey Cole 10.02

8. Adam Gemili 10,06

9. Walter Dix 10,07

Publicat: 29 08. 2013, 22:54
Actualizat: 29 08. 2013, 22:57