Gabi Szabo: **”Îmi pare rău pentru Bobocel, a încheiat prima sub linie!”

Conducătoarea delegației României la CM de atletism în sală de
la Doha, Gabriela Szabo a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că regretă
ratarea Ancuței Bobocel în proba de 3000 de metri, mai ales că a
fost prima sub linia calificării în finală.

„Ancuța Bobocel a făcut o cursă bună, dar să nu uităm că
a avut o serie foarte grea, cu recordmena mondială a probei. Chiar
și așa, Bobocel a reușit cea mai bună performanță a carierei, cu
timpul ei, dacă ar fi alergat în prima serie, ar fi obținut
calificarea directă. Îmi pare rău că a fost prima sub linia
calificării, dar o felicit și am încredere că va reuși performanțe
mai bune pe viitor”
, a declarat Gabriela Szabo la finalul
cursei de 3000 de metri, care i-a adus personal numeroase medalii
de-a lungul propriei cariere.

„Este un sentiment aparte să mă aflu în tribună, privind
o cursă de 3000 de metri, în care am avut multe rezultate bune. Dar
acum nu mă gândesc la asta, este extraordinar că am reușit să aduc
medalii sportului românesc, însă acum mă concentrez pe cu totul
alte priorități. Lumea mă recunoaște aici, vorbesc cu mulți
specialiști, antrenori, profesori, dar cariera mea s-a
încheiat”
, a mai spus Gabriela Szabo.

Conducătorul delegației României la CM de la Doha a mai precizat
că Ancuța Bobocel nu va mai lua startul vineri în calificările de
la 1500 de metri. „A avut îndeplinit baremul și la 1500 de
metri, dar cursele sunt prea apropiate, era foarte greu pentru ea
să mai ia un start la doar 2-3 ore distanță de cursa de 3000 de
metri”.

Ancuța Bobocel a ratat vineri calificarea în finala probei de
3000 de metri, la Campionatele Mondiale de sală de la Doha, după ce
a încheiat seria a doua a calificărilor pe locul 9, cu timpul de
8:54.08 minute, aceasta fiind cea mai bună performanță a carierei
pentru sportiva română. Ancuța Bobocel a ratat calificarea la timp
cu 86 de sutimi.

Tot vineri, atleta Adelina Gavrilă a ratat vineri calificarea în
finala probei de triplusalt, cea mai bună încercare a sa fiind de
13.45 metri. Baremul de calificare în finala probei a fost de 14.20
metri, dar cu săritura de 13.45 metri, din a doua încercare, atleta
română nu l-a îndeplinit și nici nu a reușit să se claseze în
primele opt sportive, ocupând locul 15, din cele 19 concurente care
au luat startul.

Delegația României include doar trei atlete – Adelina Gavrilă
(triplusalt), Ancuța Bobocel (3000) și Anca Heltne (aruncarea
greutății). Obiectivul impus de FR Atletism este calificarea în
două-trei finale, dar după prima zi de competiție au fost ratate
calificările în primele două probe.

Ultima concurentă a României este Anca Heltne, care va intra în
competiție sâmbătă, în calificările la aruncarea greutății.

Campionatele Mondiale de sală de la Doha se vor încheia
duminică.

Publicat: 12 03. 2010, 14:52
Actualizat: 12 03. 2010, 14:55