În Barcelona, în penultima zi a CE, una dintre cele mai bune atlete tricolore din ultimul deceniu, brăileanca Adelina Gavrilă, a încheiat în această seară finala de la truplusalt pe locul al cincilea, cu un rezultat de 14,33 m.
Sportiva în vârstă de 32 de ani a obținut cel mai bun rezultat de pe Montjuic din tentativa secundă, după ce la prima încercare întinsese ruleta 14,24 m. Următoarele sărituri s-au dovedit a fi inferioare: 14,18 m, 14,15 m, 14,07 m și din nou 14,15 m. Concursul a fost câștigat de sportiva ucraineană Olga Saladuha (14,81 m).
Delegația României a cucerit la Europenele din capitala Cataluniei două medalii, prin Nicoleta Grasu la disc și prin Marian Oprea la triplusalt. Mâine este ultima zi a competiției, dar este puțin probabil ca tolba de medalii să se îmbogățească. România a avut în Barcelona 33 de sportivi, 21 fete și 12 băieți, care au ca obiectiv câștigarea a 1-2 medalii și 4-5 calificări în finale. Obiectivul impus de FR Atletism a fost îndeplinit după primele trei zile de competiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER