Genzebe Dibaba a stabilit un record mondial la 1500 metri. Gatlin e de neoprit la sută: a stabilit o nouă performanță incredibilă la Monaco, în Diamond League

Sportiva etiopiană Genzebe Dibaba a stabilit un record mondial la 1.500 metri, cu timpul de trei minute, 50 de secunde și șapte sutimi, vineri, la Monaco, în etapa a zecea a Ligii de Diamant.

Precedentul record, de trei minute, 50 de secunde și 46 de sutimi, aparținea chinezoaicei Yunwia Qu și fusese stabilit la 11 septembrie 1993, la Beijing.

La Monaco, Dibaba a fost urmată de olandeza Sifan Hassan (3:56.05) și americanca Shannon Rowbury (3:56.29).

Rezultatele de aseară de la Monaco

În cea mai așteptată cursă a serii, Justin Gatlin, care e văzut de specialiști drept mare favorit în duelul cu Usain Bolt, luna viitoare, la Campionatele Mondiale, a reușit o nouă performanță fantastică. Americanul a stabilit un timp excelent, 9,78 secunde, învingându-l clar pe compatriotul său Tyson Gay. Gatlin a reușit în ultimul an și jumătate să coboare de șase ori sub 9,80 secunde, lucru pe care nu l-a mai reușit niciun alt atlet.

 

Publicat: 18 07. 2015, 11:34
Actualizat: 18 07. 2015, 11:35