Grasu eliminat! Ghinea în finala de 3000 de m obstacole

Atletul Mihai Grasu a ratat calificarea în finala probei de aruncare a discului, la Campionatul European de tineret de la Kaunas (Lituania).

Românul cu o aruncare de 52,76 metri, a ocupat locul 17, iar în finală au mers doar primii 12. Grasu s-a aflat pe locul opt, in grupa A de calificare.

Surpriza  vine din partea atletului Alexandru Ghinea, care s-a calificat în finala probei de 3.000 de metri obstacole, după ce a câștigat grupa 1 semifinală, cu timpul de 8:48.59 minute. Această performanță este cea mai mai bună a carierei  și a semifinalelor.

Finala probei de 3000 de metri obstacole este programată duminică.

În cadrul aceleiași competiții, atleta Anamaria Greceanu s-a clasat pe locul nouă în proba de 20 de kilometri marș.

Publicat: 17 07. 2009, 13:24
Actualizat: 17 07. 2009, 13:33